Primăria Sectorului 2 este în conflict cu firma de salubrizare ce operează în acest sector, Supercom. Conflictul dintre cele două părți a ajuns în instanță, iar de data aceasta a avut câștig de cauză. Radu Mihaiu este al doilea edil, din acest mandat, care se războiește cu „gunoierii”, după Clotilde Armand în „Sectorul 1 versus Romprest”.
„Acum știm clar cu ce instrumente lucrăm”
Luna trecută, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la un act adițional încheiat între Primărie Sector 2 și Supercom, în urma căruia se menținea exclusivitatea serviciilor din acestă zonă, dar în același timp administrația locală avea posibilitatea de a încheia acte adiționale noi.
„Primul efect e că rămâne valabilă exclusivitatea Supercom-ului în Sectorul 2. Sunt multe argumente pro și contra acestui fapt, dar deciziile judecătorești se execută, nu se discută. Fie că ne convine, fie că nu, până nu se va finaliza o nouă licitație, vom rămâne cu acest operator de salubritate. Al doilea efect e că din acest moment avem opțiunea să încheiem acte adiționale noi, în litera legii. Tarifele la care lucrăm acum pot fi incluse în contract, astfel încât noul sistem să fie bătut în cuie. Putem adăuga la planul de curățenie străzile noi sau aleile care nu au fost cuprinse la ultima actualizare, astfel încât să putem igieniza întreg sectorul. Putem corecta anomalii precum costul prohibitiv pentru spălarea străzilor. Putem inclusiv să adăugăm operațiuni noi, dacă avem nevoie.Nu e o lume perfectă, dar măcar acum știm clar cu ce instrumente lucrăm. Ne vom folosi de ele să actualizăm serviciile de salubrizare, de data aceasta în interesul cetățenilor!”, a scris edilul, după decizia Curții de Apel București.
Gunoiul Sectorului 2: un fapt ”benign și plictisitor”
Gunoiul, 10 lei până în iunie
Locuitorii Sectorului 2 vor plăti în perioada 1 martie – 1 iunie 2021 o taxă de 10 lei pentru ridicarea gunoiului menajer, apoi pot încheia contracte direct cu firma de salubrizare ce operează în zonă, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Sector 2.
Persoanele care nu încheie contracte de salubrizare începând cu 1 martie 2021 vor plăti o taxă specială, penalizatoare, de 21,50 lei/persoană/lună, potrivit HCL mai sus menționat.
Până în martie 2019, cetățenii aveau contracte direct cu operatorul de salubrizare, dar după această dată, fostul primar, Toader Mugur Mihai, a instituit o taxă de habitat de 9,42 lei/persoană/ lună, astfel că toată lumea plătea banii la primărie, iar Primăria către Supercom. Persoanele care colectau selectiv erau scutite de taxă.