Sursa foto: News

Președintele României, Klaus Iohannis, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au susținut o conferință de presă comună la Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu.

Șeful NATO a venit în România la invitația lui Iohannis, iar baza NATO a fost vizitată și de comandatul Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters, care s-a întâlnit cu șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu.

Președintele Iohannis a precizat că vizita secretarului general al NATO are loc într-un moment crucial pentru securitatea euro-atlantică, precizând că asistăm la deteriorarea accentuată a situației de securitate în apropierea flancului estic al Alianței.

1.000 de soldați americani au fost trimiși în țara noastră

„Traversăm cea mai mare criză după căderea Cortinei de Fier. Sunt evidente tendințele Rusiei de revenire la politica de forță și de contestare a echilibrului de forțe. România, ca membru NATO și partener strategic al SUA, beneficiază de toate garanțiile de securitate de care are nevoie. Garanțiile au la bază angajamentul intensificat al NATO și al unor aliați, precum SUA și Franța”, a precizat șeful statului, potrivit Digi24.

Totodată, Iohannis a amintit faptul că a pledat, încă de la începutul primului mandat, la o prezență mai consistentă a Alianței Nord-Atlantice în România pentru a descuraja Rusia de o posibilă agresiune pe flancul estic.

„Indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel înalt capacitatea de descurajare. Susținem necesitatea continuării dialogului cu Rusia pentru găsirea de soluții, fără compromiterea principiilor fundamentale ale alianței și dreptului internațional”, a precizat Iohannis la conferința de presă comună de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

De asemenea, șeful statului a reiterat sprijinul țării noastre pentru integritatea teritorială, suveranitatea și independența Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.

„România a fost și este foarte implicată diplomatic în luarea deciziilor la nivel euro-atlantic în actuala criză și e decisă să își mențină angajamentele asumate de alocare a 2% din PIB pentru securitatea națională. Creșterea rezilienței reprezintă o direcție principală de acțiune subsumată strategiei naționale de apărare a țării”, a mai spus șeful statului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru contribuția României la alianță, afirmând că țara noastră nu este singură.

„De aici, din zona Mării Negre, până la Marea Baltică, aliații susțin statele membre NATO din flancul estic prin trimiterea de trupe și capabilități militare. Săptămâna viitoare, miniștrii Alianței vor discuta despre consolidarea prezenței în Est.

Totodată, oficialul a amintit că NATO este o alianță defensivă, misiunea principală fiind cea de păstrare a păcii.

„Suntem deciși să continuăm dialogul pentru o soluție politică cu Rusia. Am trimis Rusiei o invitație pentru a ne întâlni în consiliul NATO-Rusia cât mai curând, dar NATO nu va face compromisuri în legătură cu valorile sale de bază: dreptul fiecărei națiuni de a-și alege viitorul”, a concluzionat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: „Alianța va face orice este necesar pentru a-şi proteja şi apăra aliaţii”

Articolul precedentPremierul Nicolae Ciucă, ultimatum pentru ministrul Energiei. Ce se va întâmpla cu facturile românilor din aprilie
Articolul următorGabriela Firea: „Voi susține mereu bucureștenii”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.