Piedone, despre situația curentă a Salubrizare Fapte 5: „Să aveți încrederea că deblocați ceva ce alții blochează cu bună știință”

Din patru proiecte aflate pe ordinea de zi, trei dintre acestea au primit votul consiliului, în timp ce unul dintre acestea a fost amânat pentru o dată ulterioară

În cursul zilei de astăzi, Consiliul Local al Sectorului 5, împreună cu edilul Cristian Popescu Piedone a organizat, la ora 12:00, o ședință în sistem hibrid, având patru puncte pe ordinea de zi.

Din convocatorul de ședință, pe ordinea de zi s-au aflat, astăzi, următoarele proiecte:

  1. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Sectorului 5, pentru a face parte din consiliul pentru Dezvoltarea Regională București-Ilfov.
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Organigramei din cadrul Centrului Cultural „Ștefan Iordache”.
  3. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei Statutului de funcții a Regulamentului de Organizare și Funcționare a grilei de salarizare a Administrației Piețelor Sector 5.
  4. Proiect de hotărâre privind modificarea actului constitutiv al societății de Salubrizare Fapte 5 S.A.

Cristian Popescu Piedone a fost ales reprezentantul Consiliului Local Sector 5, pentru a face parte din consiliul pentru Dezvoltarea Regională București-Ilfov

Imediat după citirea ordinii de zi și înaintea votului, primarul Cristian Popescu Piedone a intervenit și a retras de pe ordinea de zi punctul 2, privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Organigramei ale Centrului Cultural „Ștefan Iordache”, pentru o dată ulterioară.

În urma procesului de vot din sala de consiliu, proiectul unu de ordinea de zi „Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Sectorului 5, pentru a face parte din consiliul pentru Dezvoltarea Regională București-Ilfov”, a trecut cu 16 voturi pentru și o abținere.

Proiectul trei, de pe ordinea de zi, a scos la iveală și o victorie a actualei administrații, încasarile Administrației Piețelor Sector 5 crescând, în ultima perioadă, comparativ cu situația financiară din timpul vechii administrații. Proiectul a trecut cu 17 voturi pentru.

Salubrizare Fapte, o gaură neagră de pe vremea vechii administrații

Ultimul proiect de pe ordinea de a ședinței hibrid a Consiliului Local Sector 5, trecut, de asemenea cu maximum de voturi.

„Să aveți încrederea că deblocați ceva ce alții blochează cu bună știință”, i-a spus primarul Cristian Popescu Piedone unuia dintre consilierii grupului PNL.

„Există posibilitatea să se constate că Salubrizare Fapte sau alte societăți comerciale pe care le avem în subordine să fie propuse pentru insolvență. Ne trebuie o radiografie Fapte, pentru că nu avem acces la bazele de date ale societății, deși Consiliul Local este acționar majoritar. Noul Consiliu de Adminitrație va asigura informația în timp real”, s-a adresat edilul, din nou, consiliului.

Cu toate că în cadrul acestui punct de pe ordinea de zi s-au înregistrat cele mai multe intervenții aparținând consilierilor locali, proiectul a fost votat (17 voturi pentru), cu adăugarea a două amendamente suplimentare care au fost, de asemenea, votate (17 voturi pentru). Într-una dintre intervenții, s-a sugerat inclusiv schimbarea denumirii Salubrizare Fapte 5, edilul Cristian Popescu Piedone adăugând că la propunerea consilierilor, inițiativa va fi luată în considerare și supusă la vot într-o ședință viitoare.

Toate comisiile de specialitate au avut cvorum.

Primăria Sectorului 5, măsuri drastice pentru cei care aruncă deșeuri pe domeniul public

Articolul precedentTișe de la Cluj amenință că va părăsi PNL dacă partidul nu ia prefectul în județ
Articolul următorCiolacu, justițiar: ”Cîțu se duce de pomană la Bruxelles”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.