O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc în această dimineață la o pensiune din cartierul clujean „Între Lacuri”. Cauza exploziei, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, a fost acumularea de gaze, iar deflagrația a fost atât de puternică încât rafturile magazinului din zonă s-au prăbușit, în timp ce alimentarea cu energie electrică s-a întreupt instant. Au fost afectate și imobilele pe o rază de 30 metri, fiind sparte geamurile de la o casă și un bloc nou din vecinătate. De asemenea, traficul a fost restricționat în zonă.
În urma exploziei, o femeie a fost găsită carbonizată, iar alte două persoane, victime cu arsuri, au fost transportate la spital de către SAJ. „La locul exploziei intervine ISU Cluj cu 3 Autospeciale de stingere, o autoplatforma de lucru la înălţime şi aproximativ 30 de pompieri. Alte trei persoane au fost consultate la faţa locului, dar nu au fost transportate la spital”, a transmis ISU Cluj.
Verificare „la sânge” a instalațiilor
Edilul Emil Boc a declarat, la Digi 24, că primăria va interveni pentru spijinirea persoanelor afectate de explozie, mai mult, trage un semnal de alarmă, având în vedere că sezonul rece a început, iar instalațiile de gaz sunt folosite la o capacitate ridicată.
„Clădirile învecinate nu par a avea probleme legate de structura de rezistență, dar au geamurile sparte. Unele magazine au și ele geamurile sparte. Se va face expertizarea clădirilor. E un mesaj pe care sper să îl resimtă toți, de a-și verifica la sânge starea instalațiilor, sezonul de iarnă abia acum începe. Responsabilitatea e comună, a proprietarilor, dar și a autorităților. Să sperăm că nu se pune problema mutării unor persoane din vecinătate. Dacă va fi nevoie avem locuințe de necesitate. Persoanele afectate beneficiază de asigurările pe locuințe, dacă le au, iar primăria poate acorda forme de ajutor”, a declarat primarul Emil Boc.