Tentativă de fraudă la Loteria vaccinării

Rezultatele extragerilor sunt aduse la cunoștința participanților prin afișarea pe cele site-ul Loteriei Române, al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, respectiv pe cel al Sănătății

Loteria Română avertizează cu privire la o tentativă de fraudă privind Loteria Vaccinării, prin care utilizatorii sunt anunțați că au câștigat unul din cele 80 de premii în valoare de 10.000 de lei, puse săptămânal în joc, potrivit unui comunicat al Loteriei Române.

Astfel, atacatorii care se dau drept Loteria Română solicită o poză cu buletinul, tipul vaccinului și luna în care a fost făcută prima doză, arată Economedia.ro, care a publicat o astfel de solicitare falsă.

Economedia.ro

Potrivit Loteria Română, tentativele se fac prin intermediul mai multor mijloace care folosesc însemne sau simboluri ale organizatorilor Loteriei de Vaccinare (adrese de e-mail cum ar fi loteriavaccinarii.gov@gmail.com sau similare, sigla Loteriei Române, abrevieri tip gov. s.a.). Prin intermediul unor mesaje transmise prin e-mail, destinatarii sunt anunțați că au câștigat la Loteria de Vaccinare și li se solicită, în vederea acordării câștigului, date cu caracter personal și alte elemente legate de vaccinare.

Reamintim că Loteria de Vaccinare se desfășoară în conformitate cu Regulamentul aprobat prin ordinul comun al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Sănătăți, acesta putând fi consultat pe site-ul Loteriei Romane (www.loto.ro), pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (www.economie.gov.ro) și pe site-ul Ministerului Sănătății (www.ms.ro).

Mai mult, rezultatele extragerilor sunt aduse la cunoștința participanților prin afișarea pe cele trei site-uri sus-menționate.

Calendarul Loteriei Vaccinării

Loteria de Vaccinare se desfășoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână

3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună

2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

La Loteria de Vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii în valoare totală de 15.000.000 de lei, după cum urmează:

81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal de 100.000 lei), cele 80 de numere câtigătoare sunt cele consecutive numărului extras.

3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămâna a fiecărei luni de 300.000 lei);

2 premii la finalul Loteriei Programului național de vaccinare, respectiv în luna 3, săptămâna 14, respectiv 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștigă 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Extragerea finală la Loteria de Vaccinare are loc la 31 decembrie 2021. Premiile acordate la această extragere vor fi în valoare de 500.000 de lei și marele premiu va fi de 1.000.000 de lei.

Lucian Bode: „Toți cei care falsifică certificate COVID-19 vor ajunge în pușcărie”

Articolul precedentKelemen Hunor consideră că „premierul prin rotație” este o soluție
Articolul următorMaia Sandu: “Vino și tu să sădești un copac! Astfel construim o Moldovă verde”