Sursă foto: Humanium

Bullying-ul în școlile din țara noastră reprezintă o problemă serioasă, iar din cauza pandemiei de coronavirus a apărut un nou tip de  bullying: cel din cauza vaccinării sau nevaccinării.

Conform unui chestionar realizat de Consiliul Național al Elevilor, peste 22 de mii de elevi susțin că nu au fost informați suficient cu privire la beneficiile imunizării împotriva COVID-19. Mai mult, într-o conferință organizată de Salvați Copiii s-a discutat despre noul fenomen apărut în unitățile de învățământ.

Bullying din cauza vaccinării sau nevaccinării

Consilier în Ministerul Educației, Radu Szekely a precizat că e nevoie de materiale adaptate pentru ca elevii să înțeleagă cât de important e să te vaccinezi. „Un personaj erou care salvează lumea cu vaccinul, sau poate chiar vaccinul e un superman, personaj erou care salvează planeta”, a mai precizat Radu Sezekely, relatează Digi24.

Totodată, mai mulți directori ai unităților de învățământ private susțin că doar cei care nu doresc să ofere elevilor informații despre vaccinare își găsesc scuze. Cu toate acestea, problema vaccinului este tratată cu mai puțină importanță în facultățile din țară. Mai exact, studenții nu simt presiunea pentru vaccinare, iar cursurile se pot face online cât și offline.

Bullying-ul în școli este mai accentuat din cauza informațiilor pe care copilul le asimilează de la părinți. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a precizat că respingerea măsurilor propuse de autorități nu „ajută pe nimeni”. Mai mult, Rafila e de părere că dacă lumea nu se vaccinează, numărul cazurilor de COVID-19 va crește din nou.

„Discursul ăsta în care sunt oameni care spun: vreau să meargă copilul meu la școală fizic, să fie protejat, dar eu nu vreau să mă vaccinez, să-mi testez copilul, dar să fie sigur. Nu se poate așa ceva. Acum scade natural, dar lucurile se vor relua peste câteva luni dacă nu reușim să convingem lumea să se vaccineze.”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a cerut Ministerului Educației dotarea școlilor cu teste rapide antigen pentru elevii și profesorii care prezintă simptomatologie asociată cu COVID-19. De asemenea, CNE a cerut, în repetate rânduri achiziționarea de teste pe bază de salivă pentru menținerea școlilor cu prezență fizică.

Sorin Cîmpeanu își asumă deschiderea școlilor și grădinițelor, cu prezență fizică

Articolul precedentSectorul 5, modernizat cu bani de la „Anghel Saligny”
Articolul următorPandemia de COVID-19 a alimentat antisemitismul în Europa
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.