Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a convocat pentru vineri Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Capitală, pentru a discuta o serie de măsuri legate de prevenirea accidentării copiilor în locurile de joacă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului – Municipiul București, citat de Realitatea TV, „prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a efectuat o serie de verificări în mai multe locuri de joacă de pe raza Municipiului Bucureşti. În urma vizitei în teren au fost constatate mai multe nereguli ce pot pune în pericol viaţa şi siguranţa copiilor şi nu numai. În scopul prevenirii unor situaţii similare cu cea petrecută în urmă cu două zile într-un parc din Capitală, prefectul Municipiului Bucureşti a convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, vineri – 11.08.2023, la ora 10.00”.

Incidentul la care se face referire are legătură cu faptul că o fetiţă de 11 ani a fost electrocutată după ce s-a urcat pe un gard al unui loc de joacă din Sectorul 6 şi a atins un stâlp de iluminat.

De altfel, prefectul Hopincă a anunțat la rândul său pe Facebook că lucrurile trebuie luate în serios, de aceea este nevoie de o serie de măsuri:

Să nu transformăm accidentele în obișnuință: Adoptăm măsuri de prevenție în locurile de joacă, în școli și în spitale.

Am considerat că este o prioritate să dispunem controale și verificări la mai multe locuri de joacă din București, date fiind evenimentele nefericite produse în ultima perioadă. Am ieșit (…) pe teren și am vizitat mai multe spații de recreere pentru cei mici de pe raza Capitalei și am observat o serie de nereguli.

Le-am notat pe toate și am pregătit un set de măsuri, pe care îl voi propune și îl vom discuta vineri, de la ora 10.00, în cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

Îmi doresc să reușim să rezolvăm cât mai rapid acest tip de probleme și să ne asigurăm că luăm toate măsurile necesare de prevenție pentru a preîntâmpina evenimente nefericite. Locurile de joacă, școlile și spitalele sunt spații vulnerabile, sensibile, iar atenția în ceea ce le privește trebuie să fie sporită.

Măsurile dispuse în urma ședinței le vom comunica în cursul zilei de vineri”.

Articolul precedentPonta, îndemn la concliere: „PSD și PNL ar trebui să se ajute, pentru că nu au pe cine să dea vina”
Articolul următorCasieriile RAJA vor fi închise în data de 15 august