Senatoarea Diana Șoșoacă lansează o ipoteză halucinantă vizavi de modul în care a părăsit Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
În contextul scandalului legat de ororile din centrele pentru copii, persoane cu dizabilități și bătrâni, aseară, într-o intervenție la Realitatea TV, Șoșoacă a dezvăluit că lupta, cum altfel, și cu neregulile din acest sistem, aceasta subliniind că „eu personal am făcut plângeri penale, am sunat la 112, înainte de a fi senator”.
Iar necazurile au urmărit-o ulterior, când a câștigat încrederea alegătorilor ieșeni și a fost trimisă în Parlament pe listele AUR. Pentru că, în ciuda faptului că până acum nu a suflat un cuvințel pe această temă, dacă tot titlurile zilei au legătură în mare parte acum cu ororile din centrele respective, Diana Șoșoacă susține că a fost mazilită din partid tocmai pentru că ducea o luptă pe această temă.
Astfel, senatoarea susține că a fost dată afară din Comisia din parlament unde ar fi făcut dezvăluiri despre adopțiile internaționale ilegale care s-ar face din România. În decembrie 2020, aceasta a fost numită membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Membru, iar în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții Preşedinte fusese chiar președinte. În prezent, este simplu membru Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, însă nu a mai detaliat despre activitatea sa recentă.
Însă, în lunile în care susține că se lupta cu „sistemul ticăloșit”, Șoșoacă arată că a fost luată „la ochi” și că, după ce a făcut dezvăluiri, ar fi fost scoasă din comisia respectivă de George Simion și apoi a și plecat din AUR.
„Toate aceste afaceri cu azilele de bătrâni, cu orfelinatele, sunt niște afaceri care sunt protejate de grupul infracțional organizat politic. Ei chiar dacă nu se află la guvernare, opoziția e controlată, mascată, tot împreună sunt.
Tot ce vedeți acolo e cu acordul primarilor, DGASPC-urilor. (…)
Prețul unui copil este între 100.000 și 600.000 de euro”, a precizat Șoșoacă pentru sursa citată.
În realitate, plecarea Dianei Șoșoacă din AUR a avut la bază o serie de dispute pe care aceasta le-a avut cu membrii formațiunii Sorin Lavric și Clauziu Târziu, chiar și după ce a fost dată afară aceasta demarând o serie de acuze și atacuri la adresa partidul care i-a dat o șansă să devină demnitar.