Captură video Facebook/Observator
Captură video Facebook/Observator

Nicolae Ciucă a cerut Armatei să refacă podul prăbușit din Neamț.

Printr-un comunicat făcut de purtătorul său de cuvânt, premierul României a dispus ca Ministerul Apărării Naționale să înceapă lucrările pentru a găsi o soluție în zona afectată de surparea podului peste Siret în județul Neamț.

Premierul a dispus ca MApN să înceapă lucrările pentru a găsi o soluție în zona afectată de surparea podului peste Siret în județul Neamț. Prim-ministrul a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili, vinovați, pentru ca atât cetățenii din zona afectată, cât și cei care tranzitează zona să nu fie afectați. MApN lucrează în regim de urgență pentru a restabili transportul în zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, informează Mediafax.

Podul peste Siret de la Luțca, s-a prăbușit ieri, 9 iunie, la doar câteva luni de la inaugurare

Serviciul de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Neamț cercetează un posibil abuz în serviciu, iar un alt dosar penal a fost deschis pentru vătămare corporală din culpă.

Podul a fost dat în folosință în luna noiembrie a anului trecut, după un amplu proces de reabilitare. Costul total al lucrărilor se ridică la 8,3 milioane lei. Autoritățile locale nu își explică cum a fost posibil un asemenea accident, arată Digi 24.

Construcția, inaugurată de un baron PSD, a costat milioane de euro

S-au făcut teste de greutate până s-a dat drumul la pod, până s-a deschis circulației publice au fost făcute niște teste de greutate. Au fost urcate pe pod 8 autocamioane, 8 x 4 …cu timpi de așteptare, cum se face, normal. Nu s-a întâmplat nimic!”, spune Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna din județul Neamț.

Articolul precedentOameni grei din administraţie şi din mediul de afaceri ieşean, în frunte cu președintele CJ, Costel Alexe, implicați în aranjarea unui concurs pentru un post la stat 
Articolul următorStudenții din Macedonia de Nord vor învăța la facultate cum să distingă știrile reale de cele false
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time