Demers inedit al parlamentarilor: Centrală pe hidrogen și gaz construită la Casa Poporului, pentru obținerea independenței energetice 

Pentru realizarea studiului de fezabilitate au fost alocați 252.000 de lei.

Aleșii neamului vor ca Palatul Parlamentului să fie dotat cu o centrală care să funcționeze cu un mix de gaz și hidrogen. Practic, fosta Casă a Poporului, unde își desfășoară activitatea mai multe instituții ale statului român, iși asigură din surse interne consumurile energetice și de termie, potrivit economedia.ro. În acest scop, o licitație a fost lansată în SICAP de către Camera Deputaților. Anunțul prevede momentan, alocarea unei sume de 252.000 lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de cinci luni.

Deputații doresc construirea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, amplasată pe terenul aferent Casei.

Aceasta va furniza curent electric și apă caldă pentru Palatul Parlamentului, urmând să funcționeze cu un mix de gaz și hidrogen. De asemenea, o astfel de instalație ar reduce expunerea la radon, un element toxic, care aparent s-a acumulat în cantități mari în pereții clădirii, după cum se arată în caietul de sarcini. Costurile centralei, capacitatea instalată și numărul de utilizatori ce vor fi deserviți urmează să fie stabilite după finalizarea studiului de fezabilitate. „Sistem de cogenerare de înaltă eficiență care să asigure necesarul pe bază de energie termică și de apă caldă menajeră, respectiv de energie electrică pentru autoconsum, pentru imobilul Palatul Parlamentului, pe baza unui concept unitar adaptat cerințelor de performanță și eficiență energetică ridicată, de optimizare a consumurilor și costurilor de energie electrică și termică, de reducere emisii de gaze cu efect de seră și de asigurare a unui nivel de confort ridicat”, este descrierea proiectului, publicat pe SICAP.

Imobilul Palatul Parlamentului, care este proprietatea statului, este sediul mai multor instituţii reprezentative ale statului (Camera Deputaţilor, Senatul, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), fiind administrat conform prevederilor Legii nr. 90/2016.

Termenul de depunere a ofertelor este surprinzător de mic, respectiv de 10 zile, adică până pe 21 iunie.

Imobilul Palatul Parlamentului este alimentat cu energie electrică, energie termică din rețeaua Termoenergetica, având rețea de apă potabilă, sistem de colectare apă canalizare. Imobilul Palatul Parlamentului nu are sistem de alimentare cu gaze naturale, acesta urmând să se realizeze în cadrul proiectului instalării unei centrale în cogenerare. Departajarea ofertei câștigătoare se face în proporție de 50% luând în considerare prețul, restul fiind experiența echipei de proiect. Finanțarea proiectului se va realiza din surse proprii. Palatul Parlamentului din Bucureşti este a treia clădire cea mai mare din lume. Construirea clădirii a costat, la momentul construcției de către Nicolae Ceaușescu, circa 3 miliarde de dolari. În prezent, costurile cu electricitatea, căldura și apa caldă sunt, raportate la anul trecut, de aproape 8 milioane de euro pe an, chiar dacă doar 30% din palat este ocupat.

Șeful ISCIR cerea mită câte 1.000 de euro lunar subalternilor pentru nu-i demite

Articolul precedentImplicarea lui Vlad Popescu Piedone a dat rezultate: Termopane pentru apartamentele blocului din Ferentari distruse în urma unui incendiu
Articolul următorÎn timp ce sportul românesc este subfinanțat, ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, s-a premiat cu zeci de mii de euro