Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat cu privire la afirmația consilierului județean PSD Vrancea Ioan Micu, care a spus referitor la agresiunea primarului Clotilde Armand, că „în Franța era răpită și violată zile în șir”. Chiar dacă la acest comentariu făcut pe pagina lui Ionuț Moșteanu (USR), Micu a precizat că este doar „un pamflet și trebuie tratat ca atare”, asta nu înseamnă că pot fi aruncate „cuvinte grele” fără niciun simț de răspundere, dar mai ales fără urmări.
„Am dispus autosesizare. O să cităm părţile, întrebăm părţile cu privire la subiectul plângerii sau autosesizării, după care vom adopta o decizie. Probabil într-o lună, cam aşa. Putem să dăm amendă contravenţională, dacă considerăm că a depăşit limita libertăţii de exprimare şi a încălcat demnitatea umană în acest caz. Putem să dăm amendă începând de la 1.000 de lei până la 30.000 de lei”, a afirmat Asztalos Csaba, joi pentru News.ro.
Micu își toarnă cenușă pe cap
Vizat de o excludere din cadrul partidului, după acest derapaj nedem pentru o persoană publică, Ioan Micu și-a prezentat scuzele, recunoscând că a greșit.
„Bună seara, doamnă Clotilde Armand, numele meu este Ioan Micu și doresc să îmi prezint, sincer, scuze pentru cuvintele nedemne postate la adresa dumneavoastră într-un comentariu pe Facebook. Nu există nicio circumstanță atenuantă pentru gravitatea cuvintelor folosite, chiar dacă au fost sub formă satirică, vreau să știți că sunt printre semnatarii petiției de castrare chimică a violatorilor, nu înțeleg ce a fost în mintea mea când am făcut acel rușinos comentariu. Încă o dată îmi prezint mii de scuze pentru doamna, soția, mama, omul Clotilde Armand! Vă mulțumesc! „A greși e omenește, a ierta e Dumnezeiesc”!”, a scris Micu, citat de Monitorul de Vrancea.
Totodată acesta i-a urat „înțelepciune și putere de muncă” să rezolve problemele din sector, probleme care au adus-o în atenția publică în ultima vreme. „Dar și mai mult îmi urez mie înțelepciune și cumpătare în patimile politicii. Vă rog din tot sufletul iertați-mă și nu am rugămintea din considerente politice, nu au valoare foarte mare, sunt un om simplu de la țară, dar în fața conștiinței mele, a soției mele și a copiilor mei trebuie să-mi corectez greșeala, pentru că toată viața mea am construit-o în jurul Dreptății, a Adevărului și a Binelui, căile exprimate de Platon în Republica. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, și-a încheiat prezentarea scuzelor consilierul Micu, semnată „cu regret, dar respectuos și sincer”.