La nivelul sistemului de alimentare cu apă din Stațiunile Neptun și Olimp (municipiul Mangalia), se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă.
Pentru realizarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 14 mai 2024, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunile Neptun și Olimp.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
RAJA: ”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”
”Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții”, se arată în comunicatul emis de Biroul de Comunicare al societății RAJA din Constanța.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.