Sursa foto: Facebook

Întâlnirea dintre miniștrii de Externe Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba, ce a avut loc în Antalya, s-a încheiat fără progrese semnificative, informează Reuters.

Mai exact, Kuleba a declarat că nu s-a ajuns la o înțelegere privind încetarea focului, iar Serghei Lavrov nu și-a asumat angajamente în privința unui coridor umanitar în Mariupol, unde rușii sunt acuzați că au atacat o maternitate.

Lavrov a negat bombardarea civililor, precizând că maternitatea a fost transformată în bază militară de unde armata ucraineană trăgea împotriva soldaților ruși. Mai mult, acesta a acuzat Ucraina că deține arme biologice și chimice și are de gând să le folosească împotriva rușilor, afirmând că țara acționează la cerințele Occidentului.

Negocierile de pace, amânate

De asemenea, ministrul rus a amintit faptul că Putin nu a refuzat niciodată întâlnire față în față, dar ele trebuie organizate când „există valoare adăugată.”

„Am înțeles că partea ucraineană a simulat nevoia unei întâlniri doar pentru imagine, pentru obiective de PR. Pentru o întâlnire a președinților Vladimir Putin și Volodimir Zelensky e nevoie de multe pregătiri. Așteptăm răspunsul colegilor ucraineni la cererile noastre”, a spus Lavrov.

Totodată, oficialul rus a avut o declarație halucinantă cu privire la Ucraina, acesta precizând că Rusia este stăpână peste țara condusă de Zelenski, iar mii de ruși sunt persecutați în Ucraina. Acesta dă vina pe Occident pentru stilul de viață ce a distrus comunitatea ucraineană.

„Ucraina este a noastră și noi vom decide ce vom face mai departe cu această țară. Președintele Putin a explicat foarte clar de ce a ales să pună în mișcare această operațiune specială. Știu că vă este interzis să scrieți așa ceva, dar veți citi și veți afla”, a spus ministrul rus de Externe.

În continuarea mesajului său, Lavrov a spus că planul lui Putin este de a avea „o Ucraină prietenoasă, demilitarizată”, o țară care să nu mai reprezinte o amenințare pentru Rusia. Mai mult, acesta a spus că Rusia nu a atacat Ucraina, afirmând că atrocitățile de care vorbește presa occidentală sunt informații false.

„Occidentul a venit în Ucraina și au impus stilul lor de viață și au întors oamenii împotriva Rusiei. (…0 Nu vrem ca Ucraina să fie condusă de naziști. Vrem ca Ucraina să fie neutră”, a concluzionat minstrul rus de Externe.

Ruşii au ajuns în oraşul Ohtîrka: cel puțin 13 oameni au murit în urma bombardamentelor

Articolul precedentDin 14 martie, nu se vor mai raporta date despre vaccinarea anti Covid
Articolul următorMinistrul Finanțelor avertizează: Nu tolerăm manipularea pieței combustibilului
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.