Foto: BBC
Foto: BBC

În cursul zilei de joi, Ucraina a anunțat că impune vaccinarea obligatorie pentru funcţionari şi cadrele didactice.

În momentul de față, țara se se confruntă cu un nou val de Covid-19, înregistrând, zilnic, peste 15.000 de cazuri. Mai mult, numărul deceselor înregistrate zilnic se ridică la peste 300.

Această decizie este menită să protejeze viaţa şi sănătatea ucrainenilor, prin crearea unui mediu sigur în instituţiile de învăţământ şi în structurile statului. Cei mai mulți pacienți care necesită spitalizare nu au fost vaccinaţi”, a explicat ministrul ucrainean al sănătăţii, Viktor Liaşko.

Atât funcţionarii, cât și profesorii au la dispoziţie o lună pentru a se vaccina

Funcţionarii şi profesorii au acum la dispoziţie o lună pentru a se vaccina anti-COVID-19, aceia care nu se vaccinează urmând să fie suspendaţi din funcţie fără plată. Până la sfârşitul lunii septembrie 70% din cei circa 1,2 milioane de profesori ucraineni au primit cel puţin prima doză de vaccin şi 46% schema completă, precizează Digi 24.

Ucraina se confruntă, în prezent, cu o progresie fulminantă a infectărilor

Țara cu circa 40 de milioane de locuitori a înregistrat, în cursul zilei de joi, 15.125 de noi cazuri de COVID-19 şi 314 decese asociate acestei boli, mai arată sursa citată.

Deși au existat numeroase probleme legate de absența vaccinurilor, Ucraina dispune de patru vaccinuri anti-COVID-19 disponibile. Acestea sunt Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi serul chinezesc Coronavac.

România, 9 octombrie: toate paturile de ATI pentru bolnavii de Covid sunt ocupate

Astăzi, 9 octombrie, țara noastră a înregistrat 279 de decese. Din totalul pacienților decedați, 10 erau vaccinați. Mai mult, numărul cazurilor noi de infectare este de 14.019. Dintre pacienții decedați vaccinați, 9 prezentau comorbidități.

Conform Biziday, la nivel national, cât și la nivelul Municipiul București, nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19.

Articolul precedentPrimar USR: ”Ne-ați trimis la golf ca să uităm de foame. Păcat și rușine, domnule președinte!”
Articolul următor„Cîţu şi-a bătut joc de noi”, transmit primarii liberali din județul Constanța
Jurnalist full-time / Pesimist part-time