Raportul de insolvență al Oltchim Primul pe listă – Constantin Roibu

Administratorii judiciari ai SC Oltchim SA au finalizat planul de reorganizare al activității combinatului Oltchim. Potrivit planului, ce urmează a fi depus la dosarul de insolvență aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, fosta conducere a combinatului, în frunte cu controversatul dar mult-lăudatul Constantin Roibu este principalA vinovată de falimentul societății.

Principalelele cauze ale devalizării combinatului sunt vânzarea de produse, sub costul de producție, către firme controlate tot de persoane din conducere sau de rude ale acestora, dar și de acordare nelegală de de salarii nechibzuite. Acestea au produse pagube, în final, de sute de milioane de euro.

Vânzări „în pierdere” de 105 milioane de lei

Potrivit raportului, sunt trei cauze principale care au creat, în timp, dezechilibrele care au condus la dezastrul Oltchim. Managementul nu a fost capabil să se adapteze la evoluția pieței și nici nu a reușit să implementeze un proghram anti-criză coerent. Dimpotrivă, se scrie în raport, „deciziile care au fost implementate au condus la adâncirea pierderilor și la imposibilitatea de redresare a societății.
Un alt motiv, chiar mai important decât primul, este că Oltchim a făcut vânzări în pierdere, sub costul de producție, către companii controlate de „familia” managerului Constantin Roibu. „O bună parte dintre acestea „erau controlate direct sau indirect de managementul societății. De asemenea, importante tranzacții neprofitabile au fost făcute cu firme localizate în paradisuri fiscale”. Pierderea generată de tranzacțiile analizate până la momentul redactării raportului era de 105 milioane de lei.

Prejudiciul din afacerile cu „căpușe”, 101 milioane de euro

Oltchim1

Decizia echipei lui Roibu de a vinde sub costul de producție este apreciată de autorii raportului drept subminare economică a societății, deci o cauză care a condus Oltchim către insolvență.
Dacă se iau însă ca reper prețurile de piață – cotațiile ICIS (un institut internațional) care oferă o imagine a tranzactiilor pentru produsele Oltchim, pierderea este încă mai mare – 101,5 milioane de euro. „Consiliul de Administrație aproba, în mod constant, prețuri minimale având ca referință un cost de producție nerealist (…) salvând aparența legalității acestui cadou făcut propriilor clienți”.

Cea mai mare parte din tranzacțiile Oltchim au avut loc cu firmele „căpușă”, apropiate managerului Roibu, „care aveau ca și asociați sau administratori statutari membr ai familiei d-lui Roibu Constantin sau actuali/foști angajați ai societății. În relațiile comerciale cu Oltchim și-au găsit locul următoarele companii: Amitrans – asociat și administrator Mihăescu Nicolae Remus, fiul șoferului lui Constantin Roibu; Chempro Chemicals – asociați Alexandru Călin Roibu (fiul lui Constantin Roibu) și Nicolae Enache (fost subaltern al lui Roibu); Protectchim – asociați același Nicolae Enache și Dorel Vasile Horincar); Designro unde acționar și administartor era Nicolae Gheorghe Olaru, director general adjunct al Oltchim; Oltgroup PVC (asociat un SRL din Cipru, iar unul dintre administratori era Gheorghe Roibu, fratele lui „Roibu – împărat”) și Sistemplast (unde Constantin Roibu era personal în consiliul de admiistrație). Între 2009 și 2012, volumul tranzacțiilor dintre Oltchim și companiile controlate de către managementul combinatului a fost de 71,4 milioane de euro.

Salariile nechibzuite au îngropat societatea

Oltchim2

Și măsura lui Roibu de a-și ține aproape salariații prin creșterea nechibzuită a salariilor a fost tot o piatră de moară de gâtul Oltchim! Dacă în 2009, cheltuielile medii cu salariul brut de 79,4 de milioane lei, în 2012 acesteau au ajuns la 111 milioane lei, în contextul în care pierderea netă aferentă perioadei 2009 – 2012 a fost de 1,1 miliarde lei. De câte ori aceste nereguli au fost dezvăluite de presă, conducerea Oltchim replica cu bugetele de venituri și cheltuieli, care arătau, an de an, creșteri semnificative ale cifrei de afaceri, dar în niciun an nu se prevedea o recuperare semnificativa a pierderilor din anul sau din anii anteriori, spune actuala conducere a întreprinderii în insolvență. „Practic, prin aceste măsuri, managementul a remunerat non-performanța și a contribuit, în mod direct, la adâncirea pierderilor”, se consemnează în raport.