Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) reacționează după o nouă postare apărută pe pagina de Facebook a Elenei Udrea, în care se transmite un nou mesaj legat de o presupusă încălcare a drepturilor ex-ministrului, vizavi de dreptul acesteia de a primi vizita fetiței sale.
Într-un text apărut pe penitenciare.info, sindicaliștii din penitenciare arată că Udrea este o „infractoare dovedită”, care „ar fi trebuit să anticipeze consecințele faptului că infracțiunile săvârșite (…) îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate, (…) iar acest statut i-ar pune în dificultate relația cu un eventual copil”, concluzia fiind că fostul ministru și-ar fi asumat să facă un copil pe care să îl vadă din spatele gratiilor.
Luna aceasta, Udrea a făcut o paralelă cu ceea ce i se întâmplă, după ce fostul polițist Cristian Cioacă, închis pentru uciderea soției sale Elodia, a primit o permisie. În acest context, Elena Udrea a transmis că „legea actuală nu face nici o diferență între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii și o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu, eventual cu un copil mic sau mai mulți”.
Apelând la simpatia publicului, Elena Udrea arată că „în ambele cazuri vizitele se pot primi doar în condițiile în care se folosește un “dispozitiv de protecție”, un geam care ajunge să separe pe mamă de copilul ei (…). Adică, posibilitatea de a ieși din penitenciar pentru a te întâlni cu familia este aceeași și pentru un bărbat care merge să bea o bere cu rudele sale ca și pentru o mamă care ar vrea să îi fie alături copilului său când este ziua lui de naștere, când merge în prima zi la grădiniță sau la școală, când are un examen important, sau când are nevoie de alinarea mamei, pur și simplu”.
Trecând peste faptul că, după ce a fost condamnată definitiv, a ales să plece din țară fără fetița sa, Udrea reclamă că „trebuie ocrotită și susținută relația unui copil cu mama sa, când aceasta este obligată să lipsească o perioadă de timp de lângă copil”, iar reacția FSANP este destul de dură.
Sindicaliștii atrag atenția că Elena Udrea încearcă să exercite presiuni asupra factorilor de decizie, folosind cumva ca un paravan faptul că este părinte. Părinți sunt însă și lucrătorii din penitenciare, se arată în textul asumat de FSANP, care nu poate trece peste faptul că în vremea guvernării Boc, din care Udrea a făcut parte, salariile bugetarilor au fost tăiate.
„Din închisoare, Elena UDREA continuă să-și folosească influența și presiunile pe lângă instituțiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deținuților, existând riscul ca închisoarea să nu-și mai atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, cu consecințe dezastruoase asupra siguranței cetățenilor.
Opinia publică ar trebui să știe că bazele actualei legi a executării pedepselor, aprig criticată de Elena UDREA din calitatea de infractoare dovedită, au fost puse în mandatul guvernării Boc din care a făcut parte, însă la acea vreme, fostul ministru era interesat să taie salariile bugetarilor cu 25%, măsură care a afectat inclusiv polițiștii de penitenciare îngrijorați de soarta propriilor copii, în contextul creșterii inflației și ratelor la bănci.
Recent, deținuta Elena UDREA a lansat în spațiul public o informație potrivit căreia ”legea actuală nu face nici o diferență între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii și o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu”. Este adevărat că legea nu face nicio diferențiere între deținuți, nici nu ar fi constituțional, legal și nici moral. Este cinic, însă nu și surprinzător, ca persoana privată de libertate să-și mascheze intenția de a scăpa de pușcărie în spatele luptei pentru păstrarea și consolidarea relațiilor cu familia și pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoțională a propriului copil.
Dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena UDREA ar fi trebuit să anticipeze consecințele faptului că infracțiunile săvârșite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate, mai ales după trimiterea în fața instanței de judecată, iar acest statut i-ar pune în dificultate relația cu un eventual copil. În ciuda acestui fapt, Elena UDREA a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariția unor sincope în dezvoltarea psiho-emoțională a fiicei acesteia? Statul român sau propriile decizii?
În concluzie, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) va reacționa ori de câte ori un deținut afectează direct sau indirect imaginea polițiștilor de penitenciare și încearcă, prin influență și presiuni, să modifice legile din România, astfel încât să îngreuneze buna funcționare a poliției penitenciare și exercitarea atribuțiilor profesionale ale angajaților din sistemul penitenciar”, se arată în articol.