Un medic din oraşul german Augsburg a fost concediat de la un centru de vaccinare şi a fost adus în faţa instanţei după administrarea unui vaccin împotriva Covid la un copil cu vârsta de 9 ani, relatează dpa, citat de Agerpres.
Poliţia a declarat marţi că au fost deschise proceduri împotriva unui bărbat sub suspiciunea de vătămare fizică rezultată din neglijenţă şi membrii personalului la centru vor fi interogaţi cu privire la incident.
Vârsta minimă pentru imunizarea antiCovid este de 12 ani, deocamdată
În Germania, numai copiii cu vârste de peste 12 ani pot fi vaccinaţi cu BioNTech /Pfizer. Producătorul vaccinului efectuează în prezent studii clinice cu privire la limita vârstei de vaccinare.
Fata de 9 ani şi-a însoţit tatăl la centru pentru vaccinare. Un avocat de la centrul de vaccinare a declarat că medicul a apreciat în mod greşit că copilul era un pacient cu risc ridicat care avea nevoie de vaccin şi că incidentul a fost un eşec individual din partea medicului. Potrivit tatălui, copilul nu a avut până acum niciun efect advers. „Nu este nimic în neregulă cu ea”, a spus el.
Recomandat doar copiilor care suferă de anumite boli
Chiar dacă studiile Agenției Europene a Medicamentului (EMA) au demonstrat o eficacitate foarte bună și o tolerabilitate bună la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) a indicat că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii. Mai mult, că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli. Argumentul este că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
Asociația Germană a Orașelor a avertizat împotriva „stârnirii de speranțe deșarte”. A face posibilă vaccinarea elevilor este, în principiu, un lucru bun, a declarat directorul general al asociației, Helmut Dedy, pentru grupul de media Funke, citat de DW.
Pe de altă parte, medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, transmitea la finalul lunii mai, agenția DPA, citându-l pe directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt.
Acesta a avertizat asupra „presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”. „Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt.