Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Arhiepiscopul Tomisului, pe numele său laic Teodosie Petrescu, este cel mai nou inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.

Teodosie este acuzat de cumpărare de influență, iar în același dosar un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, Ilie Petre, va fi judecat de complicitate la cumpărare de influență.

Cei doi au fost trimiși în judecată la Curtea de Apel Galați, infracțiunile detaliate de procurorii având legătură cu fapte din 2003, vizavi de reabilitarea unor biserici din Constanța.

În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

În contextul menționat mai sus, inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promiși (160.000 lei) respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanță fictiv”, detaliază procurorii.

Articolul precedentAlianța AUR, fără candidat la Sectorul 2, după acuzații de „blat politic”
Articolul următorStarea de sănătate a lui Florin Piersic, motiv de dezbatere. Alexandru Rafila: „Nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitale”