Vladimir Putin
Vladimir Putin

Uniunea Europeană a decis să înghețe activele din UE ale celor două fiice ale lui Vladimir Putin și ale mai multor oligarhi, potrivit unui document publicat în jurnalul oficial al UE.

Uniunea Europeană  a pus pe lista neagră aproximativ 700 de persoane care au legături cu Kremlinul sau sunt acuzate că au susținut invazia, pe care Moscova o numește „operațiune specială”. Acest lucru nu a dus întotdeauna la o înghețare rapidă a activelor, din cauza obstacolelor juridice și a lipsei de voință politică.

Noile măsuri vor afecta peste 200 de persoane, majoritatea din regiunile separatiste Luhansk și Donețk, oameni de afaceri , politicieni și militari apropiați de Kremlin.

Fiicele lui Vladimir Putin, Ekaterina Tikhonova și Maria Vorontsova, sancționate

Alte 18 entități au fost, de asemenea, afectate de înghețarea activelor, inclusiv patru bănci, printre care VTB, și firme militare.

Herman Gref, șeful Sberbank, a fost adăugat pe lista neagră a UE, potrivit documentului. UE nu a sancționat până acum  banca, care are un rol-cheie în plățile pentru energie.

Fiicele lui Vladimir Putin, Ekaterina Tikhonova și Maria Vorontsova, au fost sancționate acum, deoarece au beneficiat de pe urma guvernului rus, se arată în document.

 Vladimir Putin fusese deja sancționat într-o primă rundă de măsuri restrictive, deși nu se știe ce active dețin el și familia sa în UE.

Oligarhii bogați folosesc paravane sau companii fantomă și trusturi anonime pentru a-și proteja activele. Acest lucru face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, identificarea lor de către anchetatori, în special în jurisdicțiile cu reguli relaxate privind beneficiarii reali ai companiilor.

Directorul executiv al companiei petroliere Surgutneftegas, Vladimir Bogdanov, fondatorul gigantului din aluminiu Rusal, Oleg Deripaska, miliardarul Boris Rotenberg, principalul acționar al celei mai mari companii miniere de aur din Rusia, Polyus, Said Kerimov, și șeful platformei rusești de comerț electronic Ozon, Alexander Shulgin, au fost, de asemenea, sancționați.

Noile decizii sunt incluse în cel de-al cincilea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, care include o interdicție asupra importurilor de cărbune și restricții de intrare în UE pentru navele și camioanele rusești.

Europarlamentarul Eugen Tomac: Putin este un criminal!

Articolul precedentPodul peste Dunăre de la Brăila va rezista 100 de ani
Articolul următorBotoșani: Două eleve ar fi fost agresate sexual de un profesor