Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Decizia New York Times vine dupa mai bine de 100 de ani.

Pentru prima dată în mai bine de un secol, publicaţia de renume mondial a decis să își retragă toți corespondenții biroului din Rusia.

New York Times, cel mai cunoscut ziar din lume, a luat o decizie-premieră, datorată cenzurii la care este supus: cuvântul „război” este interzis prin lege, iar jurnaliştii riscă până la 15 ani de închisoare

Fostul redactor-șef al biroului New York Times din Moscova, Neil MacFarquhar, a scris pe Twitter: “O zi foarte tristă pentru istoria @nytimes în Moscova. Trebuie să își scoată toți corespondenții din țară. Am avut reporteri acolo continuu, încă din 1921, cu una sau două scurte întreruperi din cauza vizelor. Nici Stalin, nici Războiul Rece, nimic nu ne-a alungat”.

În urmă cu câteva zile, legea cenzurii a fost semnată de Putin. Prin urmare, foarte multe posturi occidentale sunt interzise în Rusia

Conducerea ziarului a luat această decizie din cauza noii legi, votată de Duma de stat a Rusiei. Această lege limitează posibilitatea de a raporta real ce se întâmplă în războiul din Ucraina.

Legea interzice folosirea cuvântului „război” și pedepsește încălcarea directivelor acestea absurde cu până la 15 ani de închisoare pentru jurnaliști, arată publicaţia Gândul.ro.

Directorii de la New York Times au hotărât să se consulte atât cu jurișt, cât și cu experți în securitate.

După aceste acţiuni, conducerea a ajuns la concluzia că singura soluţie este să mute redacția de la Moscova în afara Rusiei.

Decizia este una temporară, până se clarifică și se calmează situația dintre Rusia şi Ucraina.

Publicaţia de prestigiu, înfiinţată în 1851 şi câştigătoare a 98 de premii Pulitzer este forţată să se retragă din Rusia

The New York Times este un cotidian american ce apare în New York și este distribuit internațional. Este deținut de The New York Times Company, care are în portofoliu alte 15 publicații. Printre acestea se numără și International Herald Tribune, dar și The Boston Globe.

Ziarul a fost înființat în anul 1851 și este numit the Gray Lady datorită stilului său conservativ și imparțial. Publicaţia a obținut 98 de premii Pulitzer până în anul 2008 și a avut un tiraj de aproximativ 1 milion de exemplare, în anul 2007.

Lista posturilor occidentale care nu vor mai emite în Rusia:

  1. CNN
  2. CBS News
  3. Bloomberg
  4. ABC News
  5. BBC
  6. CBC.

Articolul precedentNicolae Ciucă: „Virusul nu a fost încă eradicat”
Articolul următorCe avertisment dur transmite Rusia
Jurnalist full-time / Pesimist part-time