Sursa foto: Facebook - Kaja Kallas
Sursa foto: Facebook - Kaja Kallas

Prim-ministrul din Estonia a lansat un nou avertisment, declarând că urmează o perioadă dificilă, iar statele lumii trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău.

Premierul a vorbit despre criza din Ucraina şi a solicitat ca Rusia să fie complet izolată de lumea liberă.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit, marți, cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas.

În timpul unor declarații pentru presă, Kallas a reiterat nevoia de a trimite ajutor în Ucraina, un mesaj transmis încă de la începerea invaziei, arată publicaţia Descoperă.ro.

Estonia: “Trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău. Ce este mai rău urmează să vină”

Mai mult, Kaja Kallas, premierul Estoniei, a purtat discuţii financiare şi economice legate de Rusia, insistând ca toate criptomonedele să fie restricționate, astfel încât sancțiunile să nu fie evitate.

Vom continua să căutăm noi măsuri până când mașina de război a lui Putin va fi paralizată”, a adăugat Kallas, citat de Mediafax.

Estonia a fost una dintre primele alături de SUA care au acordat Ucrainei sprijin militar înainte de începerea unui război pe scară largă. Am discutat despre modalitățile de susținere a Ucrainei în toate aspectele și izolarea politică și economică a Rusiei. Din păcate, trebuie să fim pregătiți pentru o criză lungă și ce e mai rău abia urmează. De aceea trebuie să facem măsuri suplimentare pentru a opri mașina de război a lui Putin pe lângă deciziile rapide și dificile deja luate, a scris Kallas pe contul de Facebook.

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a spus că Statele Unite ale Americii “continuă să spere la tot ce este mai bun, dar se pregătesc pentru ce este mai rău”

El a mai spus că numărul civililor morți și răniți continuă să crească și că există informații despre bombardamente ale Rusiei asupra coridoarelor umanitare.

Secretarul de stat a precizat că SUA și aliații NATO sunt pregătiți să întâmpine orice amenințare indiferent de unde vine, mai arată sursa citată.

Președintele Putin transformă Rusia într-un paria”, a declarat Blinken care a arătat că rușii simt deja efectele.

Articolul precedentJaponia se implică în războiul dintre Rusia și Ucraina
Articolul următorStatele Unite: Nord Stream 2 este o „mare bucată de metal pe fundul mării”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time