Foto PeRol

Actualizare– Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu. Au fost 98 voturi „pentru”, 190 „împotrivă”, două abţineri, iar şase deputaţi nu au votat.

Știrea inițială- Moţiunea intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul “săptămâna viitoare” Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României” va intra la vot astăzi, 9 februarie, în Parlament. Dezbaterea, ce trebuia să aibă loc luni, a fost suspendată după ce George Simion l-a agresat pe Virgil Popescu.

Astfel, votul final pentru moțiunea simplă depusă de USR este programat la ora 11.30, iar principala cauză adusă ministrului Energiei este că nu a știut să gestioneze criza facturilor la energie.

Cei 51 de deputați USR îl acuză pe Popescu că a promovat în funcții cheie din campaniile de stat în energie multe persoane „cu carnet de partid”, fără a avea experiență și a amânat promovarea legislației pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieței.  

USR: Mandatul ministrului Virgil Popescu, „un dezastru”

De asemenea, semnatarii moțiunii susțin că România a ajuns din exportator net de energie electrică, importator net în perioada 2019-2021, precizând că 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă.

Chiar dacă moțiunea trebuia dezbătută luni, acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza incidentului în care au fost implicați ministrul Virgil Popescu și liderul AUR. În timp ce ministrul își susținea discursul, Simion l-a luat de gât pe demnitar și i-a spus, în repetate rânduri, că este un hoț. Deputatul PSD Daniel Suciu a închis şedinţa şi a convocat de urgenţă Biroul Permanent, iar ministrul Energiei a depus o plângere penală împotriva liderului AUR.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat că se lucrează la modificarea Regulamentului Camerei, precizânt că vor exista diferite sancțiuni, în funcție de gravitatea abaterii, relatează news.ro.

Astfel, conform proiectului inițiat, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputați a ședințelor de plen de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii. De asemenea, parlamentarii care desfășoare bannere în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților și-ar putea pierde 50% din indemnizație până la 6 luni.

Deputații USR au criticat acest proiect, precizând că PNL-PSD-UDMR profită de violența AUR pentru a secretiza dezbaterile din Parlament.

Moțiunea depusă de USR împotriva ministrului Energiei, dezbătută azi

Articolul precedentLucian Bode: „Ce am văzut în aceste zile în Parlament este dincolo de orice limită a bunului simţ”
Articolul următorItalia renunță la masca de protecție în aer liber
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.