Lucian Bode (captură video)

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a reacționat după incidentul din Parlament, unde George Simion l-a agresat pe ministrul Energiei. Demnitarul e de părere că atunci când dispare dialogul în forul suprem de legiferare și intervine violența, se intră pe o „pantă greșită.”

Totodată, Bode a precizat că Direcția de Afaceri Interne, prin chestori, trebuie să asigure ordinea în Parlament.

„Colegii parlamentari în Comisia de regulament vor modifica regulamentul şi vor veni cu măsuri drastice de sancţiune a unor astfel de derapaje, iar Parchetul, în condiţiile în care există fapte de natură penală, va lua măsurile legale care se impun”, a spus ministrul de Interne, potrivit news.ro.

USR nu este de acord cu modificările propuse privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

De asemenea, ministrul Bode a vorbit și despre nevoia de brățări de monitorizare a agresorilor, acesta precizând că până în 2026, România va avea aproximativ 95.000 de brățări. De altfel, pentru anul acesta, demnitarul a anunțat că vor fi cumpărate 1.000.

„Vom veni perioada următoare cu încă un act normativ în care vom stabili care sunt judeţele pilot în care vom implementa acest proiect, iar până în 2026 acest proiect va fi 100% operaţionalizat şi cu siguranţă va scădea numărul persoanelor care au de suferit în astfel de situaţii”, a spus Lucian Bode, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Totodată, ministrul de Interne a anunțat că în următoarea perioadă vor începe mai multe verificări la nivel național privind unele localități unde mai bine de 90% dintre cetățeni nu au declarat niciun venit.

 „În România, din păcate, sunt sute de Bolintin Vale, în care o comunitate cu 15.000 de locuitori are un grad de ocupare să spun activităţi declarate de 5, 10, 15% ,restul de 80 – 90% nedeclarând niciun venit. Ne întrebăm cu toţii din ce trăiesc şi cu ce se ocupă. Şi aceste comunităţi trebuie atent monitorizate şi din punctul nostru de vedere al MAI”, a mai spus Lucian Bode.

Dan Barna, despre modificarea Regulamentului Camerei: „Se încearcă întoarcerea la perioada de dinainte de 2016”

Articolul precedentDan Barna, despre modificarea Regulamentului Camerei: „Se încearcă întoarcerea la perioada de dinainte de 2016”
Articolul următorMoţiunea simplă împotriva ministrului Energiei a fost respinsă în Parlament
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.