Sursă foto: Facebook/Metrorex
Sursă foto: Facebook/Metrorex

Reprezentanții Metrorex au anunțat că societatea vine în sprijinul călătorilor care folosesc metroul ca mijloc de transport în comun și facilitează accesul acestora la automate/stații de plată care permit rapid și securizat, plata impozitelor și taxelor locale aferente Primăriei Sectorului 4.

Prin această acțiune, metroul se alătură inițiativei desfășurate de către Primăria Sectorului 4 al Municipiului București, ”Fără cozi la ghișee”.

Inițiativa ”Fără cozi la ghișee”: Automate pentru plata taxelor și a impozitelor locale în stațiile de metrou din sectorul 4

Automatele de tip selfpay sunt amplasate la metrou, în cadrul unui proiect pilot agreat de Metrorex și Primăria Sectorului 4, în stațiile de metrou de pe raza sectorului 4 al municipiului București:

  • Dimitrie Leonida;
  • Apărătorii Patriei;
  • Piața Sudului;
  • Constantin Brâncoveanu;
  • Eroii Revoluției;
  • Tineretului;
  • Piața Unirii;
  • Timpuri Noi.

Inițiativa ”Fără cozi la ghișee” reprezintă un proiect pilot realizat de Metrorex și Primăria Sectorului 4

Stațiile de plată de tip selfpay aparțin Primăriei Sectorului 4 și se află în apropierea automatelor de vândut cartele ale Metrorex. Pe lângă accesul rapid de plată și de informare de care beneficiază cetățenii de pe raza sectorului 4, cu privire la taxe și impozite, proiectul pilot vizează dezvoltarea cooperării dintre Metrorex și autoritățile publice locale”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 8 noiembrie, pe contul de Facebook.

Articolul precedentSe împlinesc 30 de ani de parteneriat între Banca Mondială și România
Articolul următorAsociația Mai Mult Verde a demarat campania de plantare pentru această toamnă
Jurnalist full-time / Pesimist part-time