Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că impunerea cotei de 60% de vaccinare în rândul personalului din unitățile de învățământ (cadre didactice și nedidactice) este o măsură discriminatorie, potrivit unui comunicat de presă. În urma informațiilor primite „din teritoriu”, această condiționare îi afectează în special pe elevii din mediul rural, și așa neconectați la tehnologie, motiv pentru care AUR solicită, de urgență, Ministerului Educației să revină asupra deciziei impuse de Raed Arafat.
„Condiționarea redeschiderii fizice a școlilor de statutul vaccinal al personalului unităților de învățământ este și profund imorală, autoritățile încercând să transfere vina pentru incompetența și nesocotința lor către cele mai vulnerabile categorii profesionale, învrăjbind profesorii cu părinții și sporind tensiunea socială aflată oricum la cote ample. Nu în ultimul rând, prin aceste măsuri discreționare sunt afectați părinții, bunicii și toți membrii familiilor în care există copii cu vârstă școlară, cărora incertitudinea și arbitrariul aduse de guvernul demis Cîțu le fac viața tot mai dificilă”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președintele AUR.
Acesta subliniază că deși educația este declarată, „pe hârtie” în majoritatea discursurilor politice, o prioritate națională, în fapt, „copiii sunt privați de acest drept, în timp ce guvernanții instrumentează politic situația cauzată de pandemie”, mai spune Târziu, care atrage atenția că „efectele perturbării actului educațional sunt deja grave”, mai mult, că dacă se va merge pe această cale „va produce efecte incalculabile asupra generației care peste câțiva ani va trebui să facă față provocărilor vieții”.
La rândul său, George Simion consideră că măsura impusă de autorități, „nu doar contravine legii – pentru că guvernanții ignoră interesul beneficiarilor actului educațional, copiii – dar este și lipsită de orice rațiune practică”, mai mult, aceasta agravează prăpastia deja existentă între elevii din mediul urban și cei din mediul rural sau defavorizate, „unde de regulă rata de vaccinare este mai redusă, acestea fiind și zonele în care s-au înregistrat cele mai mari probleme cu „școala online” din cauza infrastructurii deficitare, a lipsei dotărilor și a lipsei cadrelor didactice”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Cîmpeanu, compromis pentru protejarea profesorilor
Ministrul Sorin Cîmpeanu a susținut, la Digi 24, că această măsură a fost una de compromis, în contextul în care nu se ține cont de incidența cazurilor Covid din localitate, mai mult că „este un criteriu cu foarte multe neajunsuri, dar care asigură un mediu mai sigur pentru elevi și profesori. Este un criteriu care protejează mai mult profesorii pentru că, dincolo de această efervescență exagerată, totuși medicii spun că cei vaccinați contractează și transmit mai puțin virusul. Deci sunt mai protejați profesorii, e un aspect foarte important”, a declarat Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu își asumă deschiderea școlilor și grădinițelor, cu prezență fizică