Tăcerea lui Nicușor Dan seamănă cu cea a președintelui Iohannis, din primul mandat

„Ce este foarte dramatic este această tăcere a lui Nicușor Dan", remarcă Emanuel Ungureanu

Foto: Impact.ro
Foto: Impact.ro

Cum octombrie a năvălit friguros peste România, Emanuel Ungureanu îi atrage atenția lui Nicușor Dan că nici anul acesta nu a reușit să rezolve una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă Capitala: frigul din calorifere, însă și lipsa apei calde.

Emanuel Ungureanu îi atrage atenția lui Nicușor Dan: „Este foarte frig. Am primit de aseară semnale şi am crezut că e o avarie care se mai întâmplă în Bucureşti, dar se pare că situația se cronicizează”

Acesta a povestit, într-o intervenție la Antena 3, că o anumită doamnă care are un copil internat pe secția de Nefrologie, i s-ar fi plâns că la spital nu există nici căldură, dar nici apă caldă, în condițiile în care, în momentul de față, în București sunt 9 grade Celsius, iar asta ziua.

„Au primit nişte pături în plus. Practic, într-un spital din Bucureşti lumea mai pune 2-3 pături şi aşa trece noaptea”, a mai spus acesta.

Emanuel Ungureanu cataloghează situația ca fiind incalificabilă și relatează un alt caz, tot din spital. „Am avut de la o doamnă al cărei soț era internat pe secția de Hematologie, acolo unde sunt internaţi pacienți cu leucemie, cu o imunitate foarte precară”.

Mai mult, acesta remarcă faptul că situația pare să se repete în mai mult orașe din țară, sugerând că o parte din vină aparține inclusiv Guvernului. „Acum îmi scrie cineva de la spitalul Sf. Spiridon din Brăila că nu are căldură de trei zile. Deci sunt mai multe spitale din România care nu au condiţii minimale pentru pacienți, lucru pe care eu îl reclam de 5 ani în mod constant, indiferent de cine a fost ministru”. Ce este foarte dramatic este această tăcere a lui Nicușor Dan”, a precizat Emanuel Ungureanu, la Antena 3.

Citește și: Cristian Diaconescu se teme că interimatul guvernului ar putea să afecteze viitorul PNRR

Articolul precedentPonta, despre Orban: ”Este cel mai fraier din curtea școlii”
Articolul următorRafturi goale în supermarket, în Marea Britanie
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.