Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Marea Britanie se confruntă cu numeroase crize alimentare, iar rafturile nu vor fi pline nici cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

Alături de criza alimentară, statul se luptă cu problema combustibilului, dar și a forței de muncă. În acest context, premierul Boris Johnson rămâne optimist, promițând numeroase schimbări.

Alimentele lipsesc cu desăvârșire, iar premierul anunță că schimbarea ”va fi dificilă şi de durată”

Premierul a admis în faţa congresului formaţiunii sale, Partidul Conservator, că schimbarea pentru care a optat Marea Britanie prin ieşirea din Uniunea Europeană ”va fi dificilă şi de durată”. Boris Johnson a apreciat însă că decizia în favoarea Brexitului va duce ţara către un viitor mai bun. Imaginile cu rafturile goale din supermarketurile din Marea Britanie contrazic optimismul lui și descriu amploarea acestor crize, precizează Digi 24.

Marea Britanie speră la salarii mai mari

Nu vom reveni la modelul vechi şi perimat al salariilor mici şi productivităţii reduse. Răspunsul nu este să revenim la imigraţia necontrolată pentru a menţine salariile mici, ci la controlarea imigraţiei şi la a nu o folosi drept scuză pentru a nu investi în forţa de muncă, în instalaţii şi echipamente”, a promis Johnson.

Cresc impozitele, țara traversează o criză în ceea ce privește livrarea de combustibil, iar veștile nu sunt foarte optimiste nici în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente pentru Crăciun.

Optimist, premierul a anunțat că statul se îndreaptă către o economie cu salarii mari. Mai mult, Boris Johnson promite competenţe ridicate, productivitate ridicată şi fiscalitate redusă.

Articolul precedentTăcerea lui Nicușor Dan seamănă cu cea a președintelui Iohannis, din primul mandat
Articolul următorRomânia are nevoie de o lege anti-viol, care să protejeze copiii
Jurnalist full-time / Pesimist part-time