În urma conferinței de presă susținută vineri la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a anunțat că în Capitală nu mai există niciun loc disponibil la ATI, iar patru pacienţi infectaţi cu SARS-COV2 au fost transferaţi la Tulcea şi Târgu-Mureş.
Totodată, Arafat a mai precizat că 92,6% dintre decese provin de la persoanele nevaccinate. De asemenea, șeful DSU a precizat că numărul cazurilor este într-o ușoară scădere, respectiv rata de reproducere. Cu toate acestea, șeful DSU a transmis un mesaj clar prin care îndeamnă populația să se vaccineze pentru a evita internarea în spitale.
Arafat: „În ceasul al 12-lea ar trebui să credem medicii”
Secretarul de stat îndeamnă populația să creadă medicii care vin cu probe, iar românii să vorbească cu cei specializați care să vină cu o explicație de ce vaccinul este bun.
„Vaccinul nu produce nicio boală după 6 luni, cum spun unii. Pe mapamond sunt peste 4 miliarde de persoane vaccinate. Vaccinul e făcut ca să ajute”, a mai susținut Arafat la conferința de presă. De asemenea, el a mai precizat că media de vaccinare în Europa este de peste 70%, iar la nivel mondial a ajuns la 45 %. În România s-au vaccinat, de la debutul campaniei de vaccinare, doar 30 % din populație.
Întrebat de situația epidemiologică din sistemul de învățământ, Arafat și-a susținut părerea din zilele anterioare, precizând că școlile vor fi ultimele care se vor închide. Totodată, șeful DSU a dat asigurări că nu s-a luat în considerarea carantinarea Bucureștiului, unde rata de incidență a depășit 12 la mia de locuitori.
De asemenea, Arafat a explicat că există discuții cu Ungaria pentru transportarea persoanelor cu COVID-19. „Sunt discuţii şi aşteptăm şi de la colegii noştri să vină să ne spună cam care este soluţia lor finală”, a mai precizat Arafat.
Șeful DSU nu a luat în considerare să demisioneze din funcția de secretar de stat după căderea guvernului
Șeful DSU, întrebat zilele trecute dacă își va da demisia după ce Guvernul Cîțu a fost demis, a susținut că numirea lui în funcție a fost făcută de premier și doar el e împuternicit să-l demită. De asemenea, după tragedia de la Constanța, Arafat a explicat că instituțiile din coordonarea sa nu pot rezolva toate problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din România și că nu este Superman.
„Totul depinde de nivelul pentru care există competență pentru rezolvarea unei probleme”, a declarat Raed Arafat după tragicul eveniment de la Constanța.