Sursa foto: Facebook/Iulian Bulai
Sursa foto: Facebook/Iulian Bulai

Deputatul Iulian Bulai a făcut public un episod petrecut în trenul București–Roman, precizând că un angajat CFR a pretins șpagă.

Politicianul a subliniat, în repetate rânduri, că o călătorie cu trenul înseamnă absența locurilor, mizerie sau aparate de aer condiționat care nu funcționează. De data aceasta, un drum cu trenul implică și corupție.

Pentru că nu a reușit să obțină un bilet nici de la ghișeu, deputatul a decis să cumpere biletul din tren

Politicianul a nu a reușit să cumpere un bilet, deoarece automatul din Gara de Nord a indicat că toate locurile erau ocupate.

De asemenea, automatul nu emite bilete fără loc. Prin urmare, acesta a hotărât să cumpere biletul din tren, în ciuda prețului mult mai mare.

Controlorul din trenul București – Roman a cerut șpagă, în ciuda faptului că vagonul era plin, iar pe tavan, erau instalate două camere de luat vederi

Intru în tren. Mă așez pe un loc liber. Încă nu m-a rugat nimeni să mă ridic. Vine controlorul. Elegant îmi arată tariful de 137 lei până la Roman. Discret se apleacă spre mine și îmi zice să îi dau 70 de lei și să rămână așa. Îi zic că nu pot face asta și nu mai comentez. Cumpăr biletul de 137 de lei. Încă sunt șocat că a îndrăznit să negocieze șpaga. Nu are nicio jenă. În jurul nostru sunt mulți oameni, în spatele lui, pe tavan, două camere de luat vederi”, se arată în postarea distribuită pe contul de Facebook.

Iulian Bulai: ”România nu merge într-o direcție bună. Corupția generalizată, de la vlădică la opincă, ne afectează pe toți”

În finalul postării, deputatul a ținut să adauge că un bilet întreg, cumpărat din gară, costă 79 de lei pe ruta București – Roman.

O situație cât toate motivele la care te gândești de ce nu merg treburile bine în țara asta. Ca de exemplu  aer condiționat în tren după ce temperaturile trec de 25-30 de grade”, conclude politicianul.

Articolul precedent Realitatea ultimelor decenii din România: Câmpulung Muscel s-a transformat dintr-un oraș înfloritor în capitala proxenetismului și a traficului de persoane
Articolul următorZeci de persoane din Marea Britanie ar putea să rămână fără permisul de conducere, după ce o femeie a dat examen în locul lor 
Jurnalist full-time / Pesimist part-time