Locuitorii din zonele urbane poluate pierd până la patru ani din viață

Românii se îmbolnăvesc, Garda de Mediu trage semnale de alarmă, Guvernul întârzie să găsească soluții. Decesele provocate de poluare pot fi puse, potrivit lui Octavian Berceanu, pe același piedestal cu decesele cauzate de Covid

Foto: Pixabay.com

Potrivit șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, românii care locuiesc în zonele urbane aglomerate riscă să piardă până la patru ani din viață, din cauza poluării excesive din orașe.

Comuna Ciugud lansează CIUGUbanul, prima monedă virtuală din România

25.000 de persoane ce locuiesc în zonele urbane devin victime ale poluării

Potrivit lui Berceanu, românii care locuiesc în mediul urban, îndeosebi în acele orașe aglomerate unde poluarea se prezintă peste cotele admise unui trai cât de cât sănătos, sunt predispuși spre boli care, ulterior, ar putea să le scurteze viața cu până la patru ani.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Capitala, unde, de-a lungul ultimilor ani, indicii de poluare au sărit „în aer”. Aglomerația din traficul bucureștean sau incendiile de vegetație de la marginea Capitalei, cât și din comunele limitrofe acesteia, fac ca aerul să devină, de cele mai multe ori, irespirabil. Mai mult, depozitarea gunoiului în spații neamenajate este, de asemenea, un factor de risc, deșeurile ajungând, de cele mai multe ori, în pânzele freatice, afectând calitatea apei potabile.

Comparând cu Covid-19, poluarea este cam pe acolo, dacă nu puţin mai sus

A mai spus Octavian Berceanu, cu privire la decesele cauzate de poluare, potrivit Digi24

Cum rezolvăm situația?

Cu toate că pare greu de rezolvat o asemenea situație, în realitate totul ține de deciziile luate de Guvern, astfel că, în lipsa acestora, marile aglomerări urbane de la noi din țară continuă să fie adevărate pericole pentru sănătatea românilor care își desfășoară viețile zilnic aici. Afirmația este susținută inclusiv de Octavian Berceanu.

Amenzile mai mari, controalele mai dese și impunerea colectării selective ar putea ameliora poluarea.

Articolul precedentEurodeputatul Negrescu: „Guvernarea de dreapta a politizat planul propunând o agendă de austeritate cu înghețări de pensii și salarii”
Articolul următorPSD anunță, în mod oficial, depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.