Curtea Constituţională a României (CCR) este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la instituirea stării de alertă prin Legea 55/2020. Dosarul s-a aflat pe masa judecătorilor în 20 mai, fiind amânată pronunţarea, relatează HotNews.
Co-preşedintele PAUR George Simion a declarat că este neconstituţională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020. El şi-a exprimat convingerea că şi judecătorii CCR vor constata acelaşi lucru, deoarece situaţia sanitară nu ar mai impune această măsură.
„Credem că starea de alertă bazată pe Legea 55 este neconstituţională. Măsurile de relaxare aşa-spuse, din ultima perioadă, vin şi în urma acestui proces la CCR. S-au comis multe abuzuri, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor. Această stare de alertă nu a ajuns niciodată să fie votată în Parlamentul României şi fără control parlamentar nu a existat procedura de confirmare a stării de urgenţă. De aceea, mâine, la CCR, se va face dreptate”, a declarat lna trecută George Simion.
Liderul deputaţilor PAUR a mai afirmat că starea de alertă este în vigoare „doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achiziţiilor medicale”.
Necesitatea stării de alertă
De cealaltă parte, luna trecută, secretatul de stat în MAI, Raed Arafat și-a argumentat decizia de prelungire a stării de alertă ca fiind necesară pentru aplicarea anumitor măsrui ce în „starea de normalitate” nu s-ar putea aplica. „Starea de alertă nu s-a ridicat, pentru că noi ca să aplicăm măsurile și incidențele, în situația în care încă nu putem să spunem că situația este sub control… «ridicăm starea de alertă și tot»… Noi acum aplicăm niște măsuri într-o stare de alertă, nu suntem într-o stare de normalitate. În secunda ridicării stării de alertă înseamnă că suntem într-o stare de normalitate. În starea de normalitate nu mai poți aplica anumite măsuri care le aplici sub starea de alertă, sau starea de urgență”, a declarat Arafat, în luna mai.
După două luni, prelungite, de stare de urgență, în luna mai 2020 a fost instituită starea de alertă, care a venit cu o serie de măsuri mai restrictive sau mai permisive, în funcție de evoluția epidemiologică.
Tot marţi, este aşteptată pronunţarea pe „excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 ind.1 – 9 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a ordonanţei de urgenţă 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”.
Social democrații, de neclintit: nu mai vor să fie în stare de alertă