În cursul zilei de ieri, 7 aprilie, locuitorii orașului Focșani s-au putut bucura de debutul unei campanii inedite de plantare: orașul va putea admira, în viitor, spectacolul înfloririi cireșilor japonezi.
Operaţiunea a fost denumită „Sakura” și a debutat joi, când angajaţii Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice Focşani au săpat gropile în care vor fi introduşi arborii ornamentali care înfloresc primăvara.
Plantarea se va desfășura pe rânduri paralele, astfel încât crengile cireşilor japonezi să se unească şi să formeze un „tunel de cireşi“, arată Radio Eco Natura.
Sakura, cireșii înfloriți japonezi, reprezintă un real spectacol al primăverii
”Sunt foarte emoţionată pentru că, în sfârşit, se conturează un proiect la care eu ţin foarte mult, amenajarea unei alei cu cireşi japonezi. Acum un an a prins contur această idee şi în ultimele şase luni am lucrat la iniţiativă împreună cu conducerea Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice, unitate a municipalităţii care va oferi şi suportul de specialitate în acţiunea de plantare. Abia aştept să înflorească şi să se concretizeze această surpriză pentru focşăneni”, a declarat Viceprimarul localității, Alexandra Tătaru.
Datorită acestei campanii inedite, orașul Focșani ar putea deveni un punct de atracție pentru turiștii care vor să admire cireșii japonezi
De asemenea, Alexandra Tătaru a făcut şi o simulare a felului în care îşi doreşte să arate peste ani aleea acoperită de petalele roz.
Astfel, există speranța că perimetrul unde vor fi plantaţi arborii va deveni un punct de atracţie pentru localnici şi turişti.