Captură video Youtube
Captură video Youtube

Încă un atac criminal al Rusiei: cel puţin 30 de civili au murit, iar alți cel puţin 100 au fost răniți astăzi, 8 aprilie, într-o gară din estul Ucrainei.

Conform Agerpres, care citează Reuters, compania ucraineană feroviară a anunțat că două rachete ruseşti au lovit gara feroviară din oraşul Kramatorsk din Donețk, în estul Ucrainei, arată Știrile Pro TV.

Captură video Youtube/AFP Deutschland

Videoclipurile și fotografiile sunt greu de privit: victimele sunt prăbușite la pământ, după atacul cu rachete

Oamenii încercau să fugă, cu ajurorul trenurilor, din zonele aflate sub bombardamentele forţelor ruse.

Fasciştii ruşi au lovit gara Kramatorsk. A fost un atac cu rachete de tip Iskander”, a acuzat, pe Telegram, şefului administraţiei militare regionale Doneţk, Pavlo Kirilenko, potrivit News.ro.

Șeful administraţiei militare regionale Doneţk: ”Poliţia şi salvatori raportează zeci de civili nevinovați, morţi şi răniţi”

Rasiştii (fascişti ruşi) ştiau bine unde să lovească şi ce voiau. Ei vor să ia ostatici cât mai mulţi oameni paşnici posibil. Ei vor să distrugă orice este ucrainean”, a denunțat acesta.

Mii de oameni se aflau în gară la momentului atacului cu rachetă, în vederea evacuării din regiunea Doneţk către regiuni mai sigure din Ucraina, precizează Kirilenko, conform Știrile Pro TV.

Conform sursei citate, oficialii ucraineni au tras atenția asupra faptului că forţele ruse se regrupează. Scopul este efectuarea unei noi ofensive.

Mai mult, Moscova intenţionează să ocupe un teritoriu cât mai mare din regiunea ucraineană Donbas, regiune situată la graniţa cu Rusia.

În aceste condiții, autorităţile locale din unele zone le-au cerut civililor să plece cât mai este încă posibil.

Articolul precedentSe anunță proteste în semn de solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan
Articolul următorAmendă record pentru o primărie din județul Buzău. Ce a descoperit Garda de Mediu
Jurnalist full-time / Pesimist part-time