PSD, plângere penală în cazul „Anexei 703” și moțiune simplă împotriva lui Năsui

Deciziile au fost luate în cadrul Biroului Permanent al Partidului Social Democrat

Săptămâna trecută unul dintre reprezentanții PSD, Daniel Suciu anunța posibilitatea ca Legea Bugetului să fie contestată la CCR, după Biroul Permanent. După întrunirea BP al PSD, s-a decis ca zilele viitoare să fie depusă plângere penală cu privire la Anexa 703. Prin intermediul acestei anexe sunt atribuite fondurile din bugetul de stat către administrațiile locale. De asemenea, liderul PSD, Marcel Ciolacu a precizat că va fi depusă moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui.

„Nu s-a întâmplat acest lucru niciodată, în 30 de ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat foarte nemulțimit de anexa 703, precizând că nu este o premieră pentru România ultimilor 30 de ani, ca banii din bugetul de stat să fie distribuiți discreționar. În acest sens, social democratul a anunțat că va fi depusă plângere penală.

„Avem la anexa 703. Ştim foarte bine că există documente care ajung pe masa premierului pentru a fi aprobate. Ordonanţele de urgenţă, dacă nu sunt fundamentate, anexa 703 care atribuie fonduri din bugetul naţional numai administraţiilor conduse de către reprezentanţi ai PNL, USR sau UDMR. Nu s-a întâmplat acest lucru niciodată, în 30 de ani, în România. Cu alte cuvinte, dorim să ştim clar de la procuratură, dacă guvernul nu a putut să ne lămurească, cine a justificat alocarea acestor fonduri. Din procedura pe care o cunoaştem, de obicei prefecţii fac aceste fundamentări şi vrem şi noi să ştim de la organele abilitate cum s-au făcut aceste fundamentări numai către trei formaţiuni politice, iar reprezentanţii PSD ai administraţiilor locale, care reprezintă peste 50% din numărul total din România, nu au obţinut niciun ban”, a declarat Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă.

A doua moțiune simplă, în doar două luni de guvernare

Totodată, Marcel Ciolacu a anunțat și faptul că va fi depusă moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Aceasta este a doua moțiune simplă ce vizează un ministru al coaliției de guvernare, după cea care l-a vizat pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

„Am luat hotărârea să depunem săptămâna aceasta, la Senat, moțiunea împotriva domnului ministru Năsui. Motivele le cunoașteți – blocarea Măsurii 3, fonduri europene – 478 de milioane de euro blocate din cauza faptului că domnul ministru a găsit de cuviință să-și facă un cont de administrator în procedura de selectare a companiilor. Categoric nu s-ar putea iniția vânzarea companiilor românești profitabile în perioada de pandemie și de criză economică, lucru rotal neadecvat ca membru UE, celelalte state blocând vânzarea de acțiuni”, a spus Marcel Ciolacu.

Năsui, aliat cu Cîțu în cazul în care ”PSD depune moțiunea”

Articolul precedentAutoritățile ar putea înăspri, miercuri, restricțiile de noapte
Articolul următorSalubritate și Deszăpezire S3, fără autorizație de mediu pentru 6 luni