Liderul PNL, Florin Cîțu, a confirmat prorogarea, cu un an, a intrării în plată a pensiilor speciale ale aleșilor locali, mai mult, acesta susține că după trecereea tuturor pensiilor pe „sistemul de contributivitate” va fi eliminată problema pensiilor speciale, acele indemnizații acordate primarilor, viceprimarilor, șefilor de Consilii Județene și vicepreședinți de CJ.
„Pensiile trebuie bazate pe contributivitate, pentru că există anumite categorii în România unde există restricții să nu aibă alte venituri și atunci, bineînțeles, că ducem pe toată lumea pe contributivitate. Este un criteriu de la care nu abdicăm. În același timp, reforma pensiilor este în PNRR, ar trebui implementată în 2023. Deci tot sistemul, toate pensiile vor trece pe sistem de contributivitate și atunci se rezolvă această problemă pentru toate aceste categorii”, a spus Florin Cîțu, în Parlament.
Ghinea: „Trebuie să aleagă între pensiile speciale ale clientelei și crescut pensiile românilor”
De asemenea, Cîțu a subliniat necesitatea găsirii unei soluții, dând exemplu pensiilor sociale, care se aplică celor ce au lucra în sectoare ale economiei unde nu a existat contributivitate. „Trebuie găsite o soluție. Așa cum avem acele pensii sociale pentru persoanele care au lucrat în anumite sectoare din economie unde nu există contributivitate. Astfel, această reformă a pensiilor are mai multe obiective. Să fie sustenabilă, echitabilă și trebuie să aibă acea limită de cheltuieli din buget”, a mai declarat Florin Cîțu.
Totodată, șeful Senatului, fost premier și fost ministru de Finanțe, a făcut câteva precizări privind recalcularea pensiilor. „La Ministerul Muncii exista o echipă care se ocupa de acest aspect. Acum Ministerul a trecut la PSD, vom vedea cum va putea fi accelerată această reformă, urmând ca în 2023 să fie implementată”, a mai spus Florin Cîțu.
Luni seară, după ședința coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu a declarat că s-a avut o discuție pe tema pensiilor speciale, ba chiar considera că cea mai bună soluție, în acest moment, este prorograrea acestui termen pentru un an de zile, până la 1 ianuarie 2023.
Reamintim faptul că orice creștere a punctului de pensie va duce și la creșterea pensiilor speciale, care sunt formate din două componente: dintr-o parte calculată pe baza contributivității, respectiv o parte – consistentă – care vine de la bugetul de stat și care în mod evident nu are niciun impact asupra bugetuui asigurărilor sociale.
Cioloș: ”Cer coaliției toxice să abroge intrarea în plată a pensiilor speciale”