Foto: Fanatik.ro
Foto: Fanatik.ro

Într-un mesaj publicat pe contul de Facebook, Dacian Cioloș reia problema pensiilor speciale.

Acesta cere liderilor coaliției PNL-PSD-UDMR să ia rapid decizia ca guvernul să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a pensiilor speciale pentru aleșii locali.

Cioloș subliniază faptul că România nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați. Mai mult, face apel către Florin Cîțu și Marcel Ciolacu să explice pensionarilor cu venituri mici pe care îi țin în sărăcie de ce ei și partidele lor se opun eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali.

Aceste pensii pot ajunge chiar și la suma de 7.000 de lei.

Cioloș: ”În 26 de zile, aceste noi pensii speciale vor intra în plată, dacă nu sunt oprite acum”

Liderul USR a ținut să reamintească faptul că USR este singurul partid din România care a desființat pensii speciale.

Noi am condiționat intrarea la guvernare de desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, lucru care s-a întâmplat. Am cerut și anularea pensiilor speciale pentru primari, dar foștii parteneri de coaliție de la PNL și UDMR au acceptat doar amânarea intrării în plată, care acum expiră!”, arată Dacian Cioloș, pe contul de socializare.

PNL inventează noi pensii pentru aleșii locali. USR rămâne singurul partid din România care a desființat conceptul de pensii speciale

De asemenea, acesta a precizat că USR a introdus prin PNRR un sistem de indexare a pensiilor previzibil, anual, pentru a nu mai vedea partide „darnice”, care promit creșteri din pix.

Concluzionând, Dacian Cioloș a explicat faptul că, până la sfârșitul anului, Guvernul României trebuie să instituie un Comitet de monitorizare. Acest comitet are datoria de a revizui sistemului de pensii.

Îi rog pe miniștrii Muncii și Familiei să ne spună dacă există acest comitet și cine face parte din el. Fiind o țintă în PNRR, dacă nu e îndeplinită, neglijența lor ne îndepărtează de următoarea tranșă de bani de la Uniunea Europeană”, a declarat liderul USR.

Articolul precedentMedicul Adrian Wiener, despre certificatul verde. „Este o reținere din partea PSD-ului”
Articolul următorTurda. Protest spontan împotriva Supercom
Jurnalist full-time / Pesimist part-time