Un polițist din Marea Britanie va răspunde în fața legii pentru că a distribuit, pe WhatsApp, poza de la locul unde un adolescent a murit după ce a fost lovit de un tren.
La acel moment, polițistul era angajat în cadrul Poliției Britanice de Transport (BTP), transmite The Guardian.
Poza a fost făcută de poliția care investiga moartea lui Lewis Williams, un băiat în vârstă de 18 ani, care a fost lovit de un tren în Slough, în iunie 2022. Ulterior, fotografia a ajuns pe mai multe rețele sociale
BTP a spus că imaginea lui Williams a fost distribuită din camera de control a poliției britanice.
Un fost angajat al BTP, Joshua Tilt, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat la tribunalul din Birmingham. Bărbatul a fost acuzat de comportament necorespunzător în funcția publică.
Instanța a fost înștiințată că acesta a făcut o fotografie cu ajutorul telefonului mobil, în momentul în care se afla la locul tragediei.
Poza cu băiatul mort a fost distribuită altor presoane, între 20 iunie și 1 iulie anul curent.
”Mi s-a făcut instant rău”
”Noi, ca o familie, facem eforturi enorme să acceptăm că fiul nostru nu mai este. În timp, ne-am resemnat. Totuși, pe data de 2 iulie, toate acestea s-au schimbat când șeful Superintendentul poliției britanice de transport ne-a spus că o fotografie a corpului său a apărut într-un grup de chat. Mi s-a făcut imediat rău. A fost prima dată când am văzut detaliile îngrozitoare despre corpul lui Lewis. Pentru noi este de neînțeles că cineva ar împărtăși o astfel de imagine. Când mă gândesc la Lewis acum, tot ce văd este acea poză. Va trebui să trăim cu această imagine pentru tot restul vieții noastre”, au acuzat părinții băiatului decedat.
Williams a spus că fiul său s-a alăturat cadeților aerieni când avea 12 ani și a ajuns la gradul de sergent de zbor.
”Era foarte empatic și îi păsa de sentimentele altora. Prietenii săi de la școală, prietenii de facultate și cei din escadrilă sunt devastați. La escadrilă au hanoracul lui cu numărul de escadrilă și o placă pusă pe perete în memoria lui”, a adăugat tatăl băiatului.