Perioada dinaintea căderii guvernului, dar imediat de după declanșarea crizei politice, prin demiterea ministrului Justiției, a adus schimbări importante pe „harta” intenției de vot a românilor. Astfel, PSD a ajuns la 35,4%, PNL la 21,9%, USR a căzut sub 10 procente (9,8%), iar AUR a urcat la 17,1%, dublându-și scorul electoral, se arată în sondajul realizat de INSCOP în perioada 15-27 septembrie.
„Intenția de vot a populației înainte de căderea Guvernului Cîțu. Nu știm cum arată după trecerea moțiunii, dar putem să facem un exercițiu de imaginație. Cea mai relevantă măsuratoare va fi însă după ce se vor mai răcori puțin spiritele și emoțiile. Constatăm însă că AUR și-a dublat scorul față de alegerile de acum doar 9 luni. Este un ritm de creștere uriaș care pare încurajat în continuare de scenele din spațiul politic”, a anunțat, pe Facebook, Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
Potrivit lui Ștefureac, datele sondajului de opinie la nivel național au fost culese în perioada 15 – 27 septembrie 2021. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1.204 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.8 %, la un grad de încredere de 95%.
Sondajul a fost realizat la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Într-un alt sondaj, publicat astă vară de Politico.eu, s-a putut constata că opoziția face bine partidelor, după ce PSD a urcat 6 procente față de alegerile din decembrie 2020, ajungând la 34%, iar AUR de la 9% la 14%, în timp ce PNL și USR PLUS au fost în „cădere liberă”, de la 25% la numai 18%, respectiv de la 15% la 12%.