Foto: Facebook/Emilia Șercan
Foto: Facebook/Emilia Șercan

Jurnalista Emilia Șercan a expus că France-Presse, una dintre cele mai mari și importante agenții mondiale de presă, a publicat un articol despre operațiunea de kompromat a cărei țintă a fost după ce a scris despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă.

”Vânătorul de plagiatori din România devine vânat”

Titlul articolului, semnat de șefa Biroului pentru Europa de Est Anne Beade și de corespondentul local Ionuț Iordăchescu, este mai mult decât sugestiv: ”Romania’s plagiarism hunter becomes the hunted” – ”Vânătorul de plagiatori din România devine vânat”.

Emilia Șercan: ”În interviul de documentare pe care l-am acordat France-Presse pentru acest articol am vorbit despre inacțiunea procurorului care ar trebui să investigheze scurgerea unei probe din cadrul Poliției Române, care a fost baza operațiunii de kompromat”

De altfel, voi continua să vorbesc public, tare și răspicat, despre strategia de mușamalizare a acestui dosar, poate chiar mai mult decât am făcut-o până acum. Modul în care se încearcă diluarea dosarului prin împrăștierea unor bucăți din el la mai multe unități de parchet – patru la număr până acum! – arată cu atât mai mult strategia de îngropare a cazului și de salvare a vinovaților”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

”Dosarul de plagiat al premierului Ciucă este un caz blocat”

La finalul lunii august, jurnalista a explicat că dosarul premierului este unul blocat din cauză că, în urmă cu cinci luni, au fost deschise două acțiuni succesive în instanță.

Prima acțiune în instanță a cerut suspendarea înregistrării sesizărilor de plagiat, iar a doua a avut ca scop anularea acestor sesizări.

Articolul precedentAgent Green, despre desfișările masive din România: ”Tanczos Barna este mințit sau minte”
Articolul următorCiolacu: ”Trebuie să găsim soluțiile pentru ca țara să depășească cu bine această iarnă”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time