Nu există scuză pentru vandalism.
Mai ales într-un prezent și-o societate care încearcă, din ce în ce mai mult, să propage toleranța. Vandalismul, în sine, nu e nici exprimarea dezaprobării, nici negarea istoriei, nici spirit civic. E golăneală.
E expresia unora care nu pot susține un punct de vedere în cuvinte, așa că apelează, dintr-un instinct primar, la violență. Sau mai poate fi și un teribilism extrem, specific vârstei. Dar nici acolo nu poate fi, în niciun caz, vorba de educație. Ci, mai sigur, de lipsa ei.
Vandalism izvorât din prea mult ”naționalism”
La Sfântu Gheorghe, în timp ce unii sărbătoreau Tratatul de la Trianon, iar alții comemorau același tratat (fără incidente), pe Statuia lui Mihai Viteazul a fost pictat steagul Ungariei și câteva plăci de marmură au fost desprinse. Sursele indică 4 adolescenți, care s-au gândit că e un act de rebeliune să vopsești statui. Din păcate, e și act penal.
Istoria nu poate fi rescrisă sau schimbată. Chiar dacă nu ești de acord cu ea, vandalizarea nu are justificare. Și, sincer, la 16-17 ani, posibil să fi învățat la școală de Tratatul de la Trianon. Dar ești născut și crescut în România, la 100 de ani, după. Puțin probabil să poți empatiza, pe bune, cu destrămarea imperiului austro-ungar sau cu unirea Transilvaniei cu România.
E doar un act gratuit, care nu face decât să-ți încarce cazierul și să scuture bugetul local de ceva fonduri, pentru a repara ce ai făcut tu.
La Ploiești, alți ”naționaliști”. Mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse. De ce? Degeaba. Pentru că unii au impresia că e amuzant să distrugi. Din nou, mă-ndoiesc că cei implicați au cunoscut vreun evreu, care i-a rănit groaznic și iremediabil și au motive întemeiate să ”se răzbune” pe niște morminte. Tot teribilism și prostie se cheamă.
Suntem intoxicați cu toleranță și atacați cu prostie
Teoria este foarte bună: tolerează-ți aproapele. Bineînțeles că toleranța aia dispare, în momentul în care se umflă orzu` în unii și au impresia că devin eroi naționali, dacă se răzbună. Pe ce? Au impresia că știu, dar, dacă îi pui să explice, alea trei cuvinte pe care le pot lega n-au nicio noimă. Sau o să-ncerce să te abramburească, că știu ei mai bine, și istorie, și politică.
Că la 1900 ce au făcut românii, că ce dezastru au adus evreii asupra mapamondului, că trebuie să repare, distrugând. Jap, jap! Dă cu pietrele de pământ, c-o să rezolvi toate probleme actuale din lume, dacă te ancorezi de-o idee care ți-a părut ție interesantă, la 16 ani.
Da` poate că doar nu înțeleg eu adevărul profund.
Am cunoscut români de etnie maghiară foarte de treabă, au fost și unii care aruncau cu cartofi și borcane în trenul care venea de la Galați. Îi bag pe toți în aceeași oală? În niciun caz. La fel cum nici pe români nu-i bag în aceeași oală. Ce-mi pasă mie că, la 1920, străbunicul lui Istvan, care are acum 20 de ani, s-a bătut cu românii? Îl iau la bătaie pe Istvan? Și dacă l-aș lua, ce rezolv?
La fel și cu evreii. Cu ce mă afectează pe mine confesiunea omului? De ce aș apela la vandalism? De ce i-aș distruge mormintele? Ce aș avea de câștigat?
Bine, da` eu am pretenția că pot lega, cursiv, mai mult de trei cuvinte într-o argumentare.
