În cursul zilei de astăzi, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a avut parte, la sediul instituției, de vizita de lucru a fostului șef de campanie al fostului președinte american, Barack Obama, Dan Shomon. Mai mult decât atât, pe cei doi oameni politici îi leagă o prietenie lungă, de peste 15 ani. De altfel, Dan Shomon nu ratează nicio ocazie de a se întâlni cu Cristian Popescu Piedone, de fiecare dată când se află în România.
Cristian Popescu Piedone și Dan Shomon au făcut schimb de experiență politică
În cadrul vizitei, Piedone i-a povestit lui Shomon despre cum funcționează mecanismul administrației publice din România, dând ca exemplu Sectorul 5, cel al cărui primar este, în urma alegerilor locale din septembrie 2020. În plus, cei doi au făcut schimb de idei dar și de soluții, cu scopul gestionării problemelor curente din sector, remarcând că, deși există diferențe majore în România și Statele Unite ale Americii, există și câteva asemănări care merită abordări comune.
Dan Shomon este fostul șef de campanie și director politic al fostului președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Mai mult, acesta este și proprietarul firmei Dan Shomon Inc, care reprezintă companii și organizații cheie, atât din SUA, cât și din întreaga lume, compania sa fiind specializată în strategii de relații guvernamentale, consultanță politică, relații publice și dezvoltarea afacerilor internaționale.