Facebook: Marius Constantinescu
Facebook: Marius Constantinescu

Școala a reînceput după vacanța prelungită de Paște, iar elevii tuturor claselor, exceptând anii terminali, s-au întors la cursuri, în data de 5 mai.

În cursul zilei de ieri, 6 mai, Asociația Global Network for Democracy and Human Rights (Rețeaua Globală pentru Democrație și Drepturile Omului) a împărțit măști și dezinfectant pentru elevii școlii Rut, din Sectorul 5 al Capitalei. Școala Rut din Ferentari, București este singura școală privată și gratuită din România.

Într-o postare publicată pe pagina de Facebook, Marius Constantinescu, președintele asociației, a declarat că gestul a fost posibil cu ajutorul Primăriei Municipiului București, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti, instituție publică de interes local, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Centrul pentru Tineret reprezintă primul rezultat concret pentru tinerii și studenții bucureșteni, înființat la inițiativa Gabrielei Firea.

De asemenea, președintele Asociației Global Network for Democracy and Human Rights a precizat că viitorul depinde de noi, iar pandemia trebuie depășită prin grijă, implicare dar și prin vaccinare.

”Susținem comunitățile dezavantajate, prin responsabilitate și implicare”

Având în vedere contextul actual al epidemiei de COVID-19, precum și faptul că activitatea de vaccinare se află deja în desfășurare, destinată unui număr mult mai mare de persoane, noi continuăm să ne implicăm.

Noi, cei de la Global Network For Democracy and Human Rights, am decis să ne implicăm, iar valorile care ne ghidează munca sunt integritatea, etica, transparența, colaborarea, implicarea și responsabilitatea”, a precizat pe contul de socializare Marius Constantinescu.

Asociația Global Network for Democracy and Human Rights (Rețeaua Globală pentru Democrație și Drepturile Omului) promovează drepturile fundamentale ale omului prevăzute în Constituția României, în tratate internaționale și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Asociația luptă pentru susținerea unor comunități dezavantajate, persoanelor în situații limită, șomeri, persoane cu dizabilități, copii instituționalizați, bătrâni, dar insistă și pe promovarea valorilor culturale, românești și a minorităţilor naționale din România.

Citește și: Școala nu e ghenă de gunoi! Focar de infecție lângă o școală din Ferentari, înlăturat de echipa lui Piedone

Articolul precedentPonta susține că a apărat România de criză în 2012, așa cum a apărat Duckadam poarta de minge în 1986
Articolul următorCîmpeanu, despre deschiderea tuturor școlilor. Decizia se va lua abia peste două săptămâni
Jurnalist full-time / Pesimist part-time