Cîmpeanu, despre deschiderea tuturor școlilor. Decizia se va lua abia peste două săptămâni

Elevii români au avut parte de cea mai lungă vacanță de primăvară, de o lună

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu consideră că luarea unei decizii sau formularea unei propuneri cu privire la redeschiderea tutoror școlilor poate veni abia peste două săptămâni, când va fi stabilită rata de infectare de după vacanța de Paște, relatează HotNews. De altfel, această vacanță de primăvară a fost cea mai lungă de care au beneficiat copiii până acum, de o lună de zile (în cele mai multe cazuri).

„Nu putem să luăm o decizie, nu putem să formulăm o propunere de redeschidere a tuturor şcolilor din România până când nu vom vedea care este rata de infectare mai ales după Sărbătorile Pascale. Acest lucru va fi analizat probabil în următoarele săptămâni, după ce vom fi depăşit această perioadă de incubare, pentru că totul se raportează la starea sanitară”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Cîmpeanu a precizat că de luni, 10 mai, încă 450.000 de elevi vor începe cursurile în formatul fizic, după ce au fost anunțate scenariile în care funcționează cele 185 de localități unde a fost întegistrată o rată de infectare de sub un caz la mia de locuitori. Mai mult, ministrul a menționat faptul că s-a ajuns la un număr de aproape 2,5 milioane de elevi care urmează cursurile în formatul clasic, față în față.

Cîmpeanu vede revenirea la normalitate, dar aceasta este dependentă de evoluția epidemiologică și de vaccinare

De altfel, acesta este  optimist în privința anului școlar viitor, prin revenirea la normalitate, dar în același timp consideră foarte important modul în care va înainta campania de vaccinare, dar și evoluția epidemiologică din perioada următoare.  „Fiecare dintre noi are dreptul să spere că şcoala va începe în deplină normalitate în data de 13 septembrie”, a mai spus Cîmpeanu.

În ceea ce privește situația persoanelor din sistemul de educație, ministrul a afirmat că 145.000 de angajaţi din cei 155.000 vaccinaţi, au făcut şi rapelul. „Este o informaţie importantă pentru a avea o imagine reală şi completă”, a adăugat Cîmpeanu.

La raportarea de vineri, doar patru județe se mai află în scenariul galben, cu o rată de infectare de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori, astfel: București – 1,90, Ilfov – 1,77, Cluj – 1,72 și Alba – 1,57. 24 de județe au rata de infectare subunitară, cea mai mică fiind în județul Gorj, de 0,31 cazuri la mia de locuitori.

Ferentari, București: ”Am donat măști și dezinfectant pentru copiii care au început școala”

Articolul precedentFerentari, București: ”Am donat măști și dezinfectant pentru copiii care au început școala”
Articolul următorBarna candidează la șefia USR PLUS