Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Dacian Cioloș făcea, astăzi, 6 septembrie, apel la decență, referindu-se la modul în care se face politică în România.

Bineînțeles, nu vorbim doar de politica actuală, pentru că lipsa de decență a fost o caracteristică a ultimilor 30 de ani. Nu sunt mulți politicieni care să cunoască termenul, darămite să-l mai și pună în practică. Dar el făcea apel la decență.

Un strop de decență ar fi de preferat, dar lipsește cu desăvârșire

Inclusiv în reacția și comunicatul consilierului premierului Florin Cîțu, Alexandru Muraru. Bineînțeles că mesajul are și aprobarea lui Cîțu, de unde rezultă că stropul ăla de decență lipsește și acolo.

Mi se pare de-a dreptul hilar să te duci să te plângi la forurile europene că cineva a depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului pe care-l conduci. E atitudine de grădiniță. Și argumente voalat mincinoase.

Un număr de semnături pentru o moțiune de cenzură nu înseamnă o alianță, cum tot încearcă PNL și PSD să graveze pe retina publicului. Înseamnă doar un număr de semnături, pentru ca moțiunea să poată fi depusă. Cine votează mai departe, e altă problemă. Cu cine se va forma posibila viitoare coaliție e, iar, altă problemă.

Dacă USRPLUS intră la guvernare cu AUR, aia e alianță. Deocamdată e o fișă comună de semnături, care nu prea face mare lucru, decât să fie purtată dintr-o parte într-alta, de patru zile încoace.

În plus, USRPLUS-ul o să fie îndeajuns de penalizat de către proprii votanți. Nu e locul Comisiei Europene să decidă dacă a făcut bine sau nu. Sau să-i tragă de codițe pentru asta.

Presupun că, în dulcele stil de grădiniță de care spuneam, prin informarea Comisiei Europene, a guvernelor din Israel, SUA și Germania, precum și a euro-parlamentarilor din grupul Renew Europe asta voia să realizeze Florin Cîțu. Să vină Comisia Europeană, să le dea na-na bătaie băieților ăia răi de la USRPLUS, care au avut curaj să depună moțiune de cenzură și i-au șifonat bluzița.

Septembrie revelator

Până să semneze moțiunea de cenzură, AUR era așa, un partid cam extremist, pe care-l atenționăm din când în când, da` pe care-l ignorăm, indiferent de ce spune.

De-abia acum, că au semnat pe foaia de la USRPLUS, vede Cîțu cât rău au făcut și pot să mai facă cei de la AUR.

De-abia acum, în septembrie 2021, vede atacurile xenofobe. De-abia acum îi pasă că AUR atacă minoritățile sexuale. De-abia acum îl deranjează habotnicia lor. De-abia acum vede că e un partid extremist, din cauza căruia ar putea suferi multe persoane, din multiple minorități.

Până acum, cât i-a avut colegi de tribună, cât nu reprezentau o amenințare la scaunul propriu și personal, nu l-am auzit luând atitudine în legătură cu discursul plin de ură al celor de la AUR. Nu l-am auzit vorbind despre egalitatea de gen. Despre posibilitatea unui pact civil în România. Despre cum nu e musai să fim cu toții ortodocși practicanți și să aprindem lumânări în biserici și la moaște, pentru a nu fi discriminați. N-a zis nimic despre toate astea.

Acum, că se clatină puțin poziția, și-a adus aminte că avem cu toții nevoie de drepturi egale. Că existăm. Acum, că AUR l-a zgâriat la genunchi, ne plânge de milă. Și nu oricum, ci-n public european.

Concluzie

Dacă nu pică și-și pierde poziția în acest septembrie, Florin Cîțu are câteva chestii de făcut, pentru a demonstra că are un strop de decență. Și nu doar el, ci toți cei care au deplâns soarta minorităților amenințate de semnăturile USRPLUS și AUR, în acest moment.

Să pedepsească grav orice discurs care instigă la ură. Să amendeze orice derapaj neofascist, xenofob, homofob și anti-european. Să dea liber la pactul civil. Altfel, toate lacrimile pe care le varsă și toată inflamarea asta pe valorile europene e încă o compunere frumoasă, făcută să le servească intereselor lor. Ca de obicei.

Articolul precedentMoțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR mai are de așteptat
Articolul următorStelian Ion, „săgeți” către premierul Florin Cîțu
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.