Sursa foto: Pixibay

Subvenţionarea preţului motorinei cu 0,5 lei/litru este insuficientă, acoperind sub 5% din parcul total de vehicule comerciale din România, susține Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), cel mai mare patronat din transporturi. UNTRR susține că operatorii de transport rutier comercial sunt la limita supravieţuirii din cauza creşterii inflaţiei şi a preţului la carburanţi, pe fondul conflictului din Ucraina. Unele firme de transport rutier sunt aproape de a-şi opri activitatea, iar dacă transportul rutier nu funcţionează corespunzător, lanţurile de aprovizionare deja perturbate de conjunctura actuală, vor fi afectate şi mai mult până la blocaj, a mai avertizat UNTRR.

Operatorii de transport rutier comercial, la limita supravieţuirii

Cei mai mari perdanţi vor fi clienţii transportatorilor, cetăţenii obişnuiţi şi întreprinderile care vor avea de suferit dacă costurile transportului rutier comercial vor scăpa de sub control, este semnalul de alarmă tras de UNTRR.

„La prima returnare a supraaccizei din perioada 2014-2017, deşi sumele alocate iniţial s-au ridicat la aproximativ 2 miliarde lei, real au fost achitate cereri în valoare de numai 67,7 milioane lei (3,4% din bugetul iniţial), din cauza capacităţii limitate de procesare şi a disponibilităţii fondurilor în mod real (…) operatorii de transport rutier comercial se află la limita supravieţuirii din cauza creşterii inflaţiei şi a preţului la carburanţi, pe fondul conflictului din Ucraina.”, susţine UNTRR.

Potrivit transportatorilor, procesul de rambursare urmează procedura de la rambursarea accizei, considerată un „proces care a mers greoi”. Bugetul propus de Guvern ar subvenţiona motorina doar pentru sub 5% din parcul total de vehicule comerciale, în condiţiile în care în România există 40.500 de firme de transport rutier de mărfuri şi persoane, respectiv 165.000 de vehicule destinate transportului rutier de mărfuri şi 46.000 de vehicule destinate transportului rutier de pasageri. Totodată, sunt înmatriculate aproximativ 870.000 de vehicule de transport marfă – vanuri.

 Ce propun transportatorii

„Măsura pregătită de Guvern pentru companiile de transport şi distribuţie, prin care se va acorda o subvenţie de 0,5 lei/litru, este insuficientă în raport cu mărimea şi nevoile industriei de transport rutieri. Guvernul a anunţat că bugetul schemei de ajutor se ridică la 300 milioane lei (60,6 milioane euro). La o rambursare de 0,5 lei/litru, este acoperit un consum de doar 600 milioane litri de motorină, în condiţiile în care, în România, consumul de motorină este de 8-9 ori mai mare. Un camion parcurge în medie, la nivel naţional, 9.000 de km, iar la un consum lunar de 30 l/100 km, costul lunar cu motorina s-ar ridicăa la 4.590 euro per camion. Măsura de rambursare propusă de Guvern ar returna firmelor aproximativ 270 euro/camion, respectiv doar 5,9% din costul lunar al motorinei per camion”, a mai transmis UNTRR.

Transportatorii propun opt măsuri de sprijin pentru a combate efectele crizei actuale. Una dintre propuneri se referă la subvenţionarea cu 1,5 lei/litru a preţului la carburant, apoi reducerea TVA de la 19% la 5% la motorină şi benzină, reducerea accizei de la 330 euro/1.000 litri şi de la 359 euro/1.000 litri la 21 euro/1.000 litri la motorină şi benzină, precum şi obligativitatea indexării tarifului de transport cu costul motorinei la fiecare săptămână.

Viktor Orban se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Articolul precedentKelemen Hunor: ”Ar trebui să modificăm Constituța”
Articolul următorPrețul apei din România depinde de atragerea de fonduri europene