Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a precizat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că numai 30% dintre medicii de familie din România au optat pentru participarea la campania de vaccinare la cabinetele proprii. Totodată, a menționat și faptul că programările se realizează pe listele deschise de fiecare medic, în cabinete, mai mult, acesta își va stabili programul de imunizare în afara orelor de consultații.
„Sunt 3.028 de medici de familie care au optat pentru a participa la campania de vaccinare prin cabinetele proprii, din totalul celor 10.940 de medici de familie, care se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă un procent de circa 30%. Este mai puțin decât ne așteptam și estimam din datele disponibile preliminar. A fost elaborată și instrucțiunea în baza căreia se va desfășura procesul de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie. Aș vrea doar să menționez că, începând de mâine, proiectul-pilot de la Timiș cu cei 50 de medici de familie deja demarează”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
AstraZeneca și Johnson&Johnson, potrivite pentru vaccinarea de către medicii de familie
Potrivit acestuia, prin intermediul medicilor de familie, populația va putea fi imunizată cu serurile de la AstraZeneca și Johnson&Johnson (în doză unică, acesta fiind așteptat în România spre finalul lunii aprilie), vaccinuri ce pot fi depozitate la temperaturi între 2 și 8 grade, deci nu este necesar un lanț de frig deosebit.
Totodată, „vaccinurile și materialele sanitare, inclusiv trusele de adrenalină preumplute, seringile de adrenalină preumplute, vor fi alocate fiecărui cabinet de medicină de familie. Ținând cont că vaccinul de la AstraZeneca este distribuit în flacon multidoză a câte 10 doze și vaccinul de la Johnson&Johnson este distribuit în flacoane a câte 5 doze, așa încât trebuie să avem între 5, 10 sau mai multe persoane, în funcție de numărul celor care doresc să se vaccineze. Vaccinările în cabinetele medicilor de familie se vor desfășura în afara programului de lucru obișnuit al medicului de familie”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, 2.132.024 de români s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, dintre care peste 1.220.000 de persoane cu ambele doze, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.