Anca Boagiu, fost ministru la Transporturi, în relații bune cu Ministerul de Finanțe

După căderea guvernului Boc, Boagiu n-a mai primit funcții importante ani buni. Situația s-a schimbat, însă în 2021, când liberala a revenit în prim-plan

Fostul ministru al Transporturilor din perioada „Emil Boc” (2010-2012), Anca Boagiu și-a găsit un loc călduț și-un salariu lunar brut pe măsură, direct la Ministerul de Finanțe, cel condus de Alexandru Nazare. De altfel, Boagiu a fost chiar cea care, la un moment dat, l-a introdus pe Nazare în politică, gestul de astăzi al ministrului de Finanțe semănând, mai degrabă, a recompensă pentru bunătatea de care a dat dovadă liberala în ceea ce-l privește.

Anca Boagiu a fost numită membră în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGC-IMM)

Cu o leafă lunară brută de 12.000 lei, Anca Boagiu își va aduce aportul în domeniul gestionării programelor de subvenţionare ale întreprinderilor mici şi mijlocii, cele destinate fermierilor. Programul „Noua Casa” va beneficia, de asemenea, de expertiza fostului ministru al Transporturilor, scrie Economedia.

Sorin Ovidiu Vîntu scapă de dosarul de dare de mită

Potrivit sursei citate anterior, „Boagiu, inginer constructor de profesie, are o carieră legată exclusiv de domeniul transporturilor. După doi ani în privat, ca asistentă de manager și diriginte de șantier la o companie italiană, ea a intrat în administrație și politică, ajungând ministru al Integrării în guvernul Tăriceanu și ministrul Tranporturilor în guvernul Boc. După căderea guvernului Boc, Boagiu a intrat într-un con de umbră și nu a mai ocupat funcții de prim-rang”.

Articolul precedentAna Birchall nu uită și nu iartă: „Agenda justiției va fi „parțial… integral” făcută praf de domnul ministru Ion”
Articolul următorPonta a sărbătorit 20 de ani de când a intrat în Guvern. Încă nu a văzut premier mai bun ca Adrian Năstase
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.