Condamnare definitivă pentru un om al legii, șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.
Acesta are de executat 6 ani și 4 luni închisoare pentru infracţiuni de corupţie, sentința definitivă fiind pronunțată săptămâna trecută de magistraţii Curții de Apel Braşov, agentul de poliție care la data comiterii faptelor conducea Postul de Poliție Ormenis.
Potrivit procurorilor, în calitate de şef de post la Postul de Poliție Ormenis acesta comisese infracțiuni precum luare de mită și trafic de influență. Totodată, polițistul fusese acuzat și de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, favorizarea făptuitorului și fals intelectual (8 acte materiale).
„Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, s-a reţinut că agentul de poliție a primit, în luna aprilie 2022, suma de 500 de lei, pentru sine, în legătură cu neindeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea defectuoasă a actelor de urmărire penală într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecatoria Rupea, în care se efectuau cercetări față de o altă persoană, pentru săvârșirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cu propunerea unei soluții de clasare în cauza respectivă.
În legătură cu acelaşi dosar penal, acesta a pretins şi a primit, pentru altul, suma de 1.300 de euro (echivalentul a 6.500 de lei), lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului care supraveghea activitatea de urmărire penală. Mai mult, s-a stabilit faptul că, pentru formularea propunerii de clasare în cauza penală instrumentată, agentul de poliţie a întocmit, în fals, un număr de opt declaraţii de martor, în care a consemnat date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
De asemenea, cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada martie-octombrie 2022, agentul de poliţie a administrat în fapt, o societate comercială, efectuând operațiuni financiare, ca acte de comerţ (acte de administrare curentă, spre exemplu negocierea contractelor, ţinerea evidenţei contabile, plata salariilor), incompatibile cu funcţia de poliţist, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, detaliază Direcţia Generală Anticorupţie.
De menționat că fostul șef de post a fost arestat în lipsă, iar instanța a emis chiar un mandatul european de arestare. În octombrie 2023, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința de condamnare, care a fost menținută la CA Brașov:
„Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU, la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de poliţist. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. Condamnă pe inculpatul BOLTINESCU GABRIEL TIBERIU la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (8 acte materiale).
Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 7 ani închisoare, respectiv un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare. Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de poliţist, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani.
Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de poliţist, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe pe numele inculpatului Boltinescu Gabriel Tiberiu. Deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la data de 13.09.2022 la data de 22.03.2023. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin decizia penală nr. 33/C/22.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 3662/62/2022/a8, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de fals intelectual (…)., dispune confiscarea sumei de 500 lei, primită cu titlu de mită de inculpat, respectiv a sumei de 1.300 euro, echivalentul sumei de 6.500 lei, primită cu titlu de folos necuvenit de inculpat. Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 20.09.2022 asupra conturilor bancare deţinute de inculpatul Boltinescu Gabriel Tiberiu la Raiffeisen Bank S.A., Alpha Bank România S.A. şi Banca Comercială Română S.A. până la concurenţa sumei de 7.000 lei, în vederea confiscării speciale.
Constată că sunt mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei agenda, documentele, mapa din plastic de culoare neagră şi ştampila dreptunghiulară înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov conform procesului-verbal din data de 6.10.2023, precum şi suporturile optice transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov conform procesului-verbal din data de 6.10.2023. Obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1000 lei este aferentă procedurii de cameră preliminară şi fazei de judecată”.