Incendiu Popești-Leordeni (foto ISU București-Ilfov)

Un incendiu putenic a izbucnit, duminică dimineață, în Popești-Leordeni, la un depozit de materiale reciclabile. În urma incendiului s-a format un nor dens de fum, iar ISU București-Ilfov a transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.

Într-o intervenție la Digi 24, Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU, a precizat că incendiul are loc în curtea interioară a unui operator economic. „Sunt stive cu materiale electrocasnice depozitate în vederea distrugerii și reciclării, în special frigidere. Sunt stive de peste 5-6 metri înălțime. Incendiul s-a dezvoltat foarte repede în zona deschisă din curte către această hală din spatele meu. În acest moment este afectată o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Flăcările erau vizibile încă din zona de acces al primelor autospeciale de intervenție, astfel că a fost luată decizia de suplimentare progresivă”, a declarat reprezentantul ISU.

Potrivit acestuia principala problemă pe care au întâmpinat-o este legată de faptul că „nu există resurse de alimentare cu apă sub nicio formă, iar toate autospecialele care refulează apă ulterior merg spre alimentare către șoseaua de centură la alți operatori economici unde am identificat hidranți și rezerve de apă. Aceasta este de fapt cea mai mare problemă a intervenției”, a mai spus Daniel Vasile, care a precizat că dispozitivul este format din 20 de autospeciale.

Din fericire nu sunt persoane rănite, iar angajații care erau în interior la momentul producerii evenimentului au fost îndepărtați de primele echipe de intervenție, având în vedere că exista un pericol foarte mare. „Au încercat să stingă incendiul cu mijloacele pe care le-au avut la dispoziție, însă nu a fost posibil”, a mai spus Daniel Vasile.

Incendiu puternic în Piatra Neamț

Articolul precedentPrimarul Cristian Popescu Piedone, la inaugurarea „paradisului” din cartierul Rahova
Articolul următorRafila: „Trebuie să luăm măsuri temporare”