Liviu Dragnea îl amenință cu o acțiune în justiție pe jurnalistul Victor Ciutacu, în condițiile în care postul de televiziune România TV ar fi difuzat informații eronate în legătură cu perioada de detenție a fostului lider PSD.
Jurnalistul în cauză ar fi preluat și expus public mai multe informații de pe o pagină de Facebook falsă.
Pagina purta antetul partidului Alianța pentru Patrie din care face parte Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea: ”Dorința patologică de senzațional și foamea de rating a pseudo – jurnaliștilor de la România TV a atins cote alarmante astăzi”
”Cu o plăcere diabolică cum rar mi-a fost dat să văd până acum în presă, obedienții mogulilor de proveniență securistică au lansat o serie de minciuni referitoare la perioada mea de detenție, fără a schița vreun gest elementar de a verifica cele transmise. În detenție mi-au fost călcate în picioare multe drepturi, dar nu am fost nici bătut, nici violat. Știu de ce o faceți!”, a transmis fostul lider PSD, într-o postare publicată pe contul de Facebook.
Pagina falsă de Facebook a Alianței Pentru Patrie a fost eliminată de pe platformă
Deși pagina a fost eliminată, mai multe televiziuni și publicații au preluat și distribuit informații false, din dornița de rating.
Acuzând postul de televiziune de aparteneță politică și minciuni, Liviu Dragnea a precizat că va face apel la justiția din România, iar despăgubirile pe care le va obține din acest proces vor fi donate.
”Și mai știu și cine vă comandă să publicați asemenea minciuni despre mine! Vă transmit vouă și stăpânilor voștri că vă voi târî în instanțe până când vă veți sătura să inventați tot felul de inepții despre propria-mi persoană”, a scris Liviu Dragnea.